Majestatea Sa Margareta, într-o ţinută army modernă la Crucea de pe Caraiman FOTO

17 septembrie 2018   Royals

La 90 de ani de la inaugurarea Crucii de pe Caraiman, ridicată la iniţiativa Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, Casa Regală a organizat o amplă ceremonie chiar pe munte. Iată cât de stylish a fost Custodele Coroanei!

Familia Regală a adus omagiu trecerii a nouă decenii de la ridicarea monumentului şi împlinirii unui secol de la încheierea Primului Război Mondial, în care şi-au dat viaţa sute de mii de soldaţi români, cei cărora crucea le este închinată.

În anul 1928, a fost încheiată construcţia Crucii de pe Caraiman. Imensul monument din metal şi piatră a fost aşezată la o altitudine de 2291 de metri, a fost construit cu o  înălţime de 39.3 metri şi cu o deschidere a braţelor orizontale de 15 metri.

Crucea a fost ridicată ca un omagiu pentru eroii din Primul Război Mondial, iar lucrările de construcţie au fost îndeaproape urmărite de suverana României Mari. Regina Maria a iniţiat şi susţinut cu însufleţire ridicarea Crucii de pe Caraiman, care, mai mult decât oricare alt simbol al istoriei românilor, insuflă mândrie, comuniune sufletească, încredere şi recunoştinţă.

Familia Regală a fost prezentă timp de două zile, pentru a participa la evenimentele publice legate de aniversarea Crucii de pe Caraiman. Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu au parcurs drumul de la Domeniul Regal Sinaia, pe la Piatra Arsă, până la Crucea de pe Caraiman.

Toţi cei prezenţi au remarcat ţinuta Majestăţii Sale, foarte cool şi foarte modernă, în stil army, o rochie dintr-o tunică militară la care a purtat cizme înalte de piele neagră. Un outfit pe cât de potrivit evenimentului, pe atât de neaşteptat în garderoba plină de rochii etui, fuste şi cămăşi office şi deux-pieces-uri. Admirabil şi salutar!

Foto: Casa Regală/Daniel Angelescu

Mai multe