VIDEO Majestatea Sa Margareta, moment memorabil la Cluj cu tenismena Karolina Pliskova

13 februarie 2024   Royals

Clujul a fost, zilele trecute, gazda turneului de tenis feminin Transylvania Open WTA250, care s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Familiei Regale.

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au patronat și anul acesta turneul de tenis feminin Transylvania Open WTA250. Cuplul regal a participat duminică, 11 februarie 2024, la finala de simplu, desfășurată la BT Arena din Cluj-Napoca și disputată intre jucătoarea româncă Ana Bogdan și Karolina Pliskova, din Cehia.

Ana Bogdan a fost învinsă de Karolina Pliskova, dar ambele jucătoare s-au ales cu sume considerabile după turneul de la Cluj-Napoca. Miza ultimului act competițional de la Cluj-Napoca a fost de $15,240. Aceasta a fost diferența dintre premiul oferit finalistei învinse, $20,830 și campioanei Transylvania Open 2024, care a încasat $36,250, scrie sport.ro.

În cadrul ceremoniei de premiere, Majestatea Sa a înmânat Marele Trofeu căștigătoarei ediției a patra, jucătoarea Karolina Pliskova (nr. 1 mondial în anul 2017), în prezența campionului Horia Tecău, a lui Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open și a Cristinei Romero, supervizor WTA.

Și jucătoarea noastră, Ana Bogdan, a fost premiată, primind trofeul finalistei și pe cel al celei mai populare jucătoare.

După ceremonia de premiere, Karolina Pliskova a zburat de urgență la Doha, cu un avion privat. Programată să aibă un alt meci luni, aceasta a reușit performanța incredibilă de a câștiga două meciuri pe două continente diferite, la două turnee aflate la o distanță de 3.440 de kilometri unul de celălalt, în decurs de numai 23 de ore!

Transylvania Open a fost inițiat în anul 2021 și este un turneu de tenis WTA pentru jucătoare profesioniste. Declarat doi ani la rând cel mai bun turneu WTA 250 de către jucătoarele din circuit, Transylvania Open a avut loc în perioada 3-11 februarie, la BT Arena din Cluj-Napoca. În luna august a anului trecut, Majestatea Sa Margareta a conferit turneului Înaltul Patronaj, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Castelul Regal Săvârșin.

FOTO: Casa Majestății Sale

Mai multe