Mama lui Kate Middleton, un fel de Kardashian britanică. Și-a vrut fiica soție de prinț și i-a reușit

20 decembrie 2023   Royals

Fanii serialului The Crown o compară pe mama Prințesei de Wales, Carole Middleton, cu Kris Jenner, mama și managerul surorilor Kardashian.

Telespectatorii popularei drame regale difuzate pe Netflix au asemănat-o pe mama prințesei, interpretată în partea a doua a sezonului șase de actrița din House of the Dragon Eve Best cu matriarha clanului Kardashian-Jenner, ambele femei fiind în vârstă de 68 de ani.

Ultima parte a serialului The Crown are în centru povestea de dragoste incipientă dintre Kate Middleton și Prințul William în timp ce ambii sunt studenți la Universitatea St. Andrew din Scoția, în 2001, iar fanii au remarcat că mama fetei, Carole, a avut o influență majoră în formarea perechii regale.

Fanii serialului au mers până acolo și au numit-o pe mama viitoarei regine „un fel de Kris Jenner britanică” din cauza interferențelor acesteia în viața amoroasă a copiilor ei. Un utilizator de X a postat următoarele legat de acest subiect: „Toată lumea uită că înainte de Kris Jenner a fost Carole Middleton. Dați-i Cezarului ce i se cuvine!”.

Ultimele episoade ale serialului The Crown aprofundează zilele Prințului William la Universitatea St. Andrews, unde își întâlnește viitoarea soție, pe Kate Middleton, precum și ancheta cu privire la moartea Prințesei Diana și starea de sănătate din ce în ce mai șubredă a Prințesei Margaret (decedată în 2002).

Serialul o prezintă pe actrița Eve Best în rolul lui Carole Middleton, care este prezentată că o împinge pe fiica ei să-l cucerească pe William și chiar o încurajează să-și „expună” silueta la infama prezentare de modă a studenților, acolo unde viitoarea prințesă a defilat într-o rochie foarte transparentă.

E foarte posibil ca ambițioasa Carole, care a făcut saltul de la jobul de stewardesă la cel de femeie de afaceri (până recent, când și-a vândut firma Party Pieces), să fi visat cu ochii deschiși cum fiica ei cea mare va deveni, o dată, regină. Dacă-și joacă cum trebuie cărțile...

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe