Mama şi fratele Ducesei de Cambridge au venit să-şi vadă nepotul
Mare bucurie în familia Ducesei de Cambridge după ce Kate l-a adus pe lume pe cel de-al treilea bebeluş regal. Micuţul s-a născut luni, pe 23 aprilie, iar în aceeaşi zi a avut parte şi de prima şedinţă foto, în braţele mamei, chiar în faţa maternităţii. De când s-a externat şi a plecat la Palatul Kensington împreună cu bebeluşul, Kate primeşte vizite în mod constant. Dacă marţi, sora sa, Pippa, a venit să-l vadă pe prinţ, ieri, mama şi fratele lui Kate s-au prezentat şi ei la Kensington pentru o vizită nocturnă.
Carole Middleton şi James au fost surprinşi aseară la Palatul Kensington, la două zile după naşterea prinţului. Carol a fost însărcinată şi cu aducerea prinţului George de la şcoală, aşa că mama ducesei este o persoană de spijin în aceste momente în care proapăta mămică trebuie să aibă grijă de bebeluş.
Reprezentanţii de la palat nu au dezvăluit încă numele şi titlul pe care îl va purta cel mai dintre copiii cuplului princiar, iar în cazul fraţilor mai mari, prinţul George şi prinţesa Charlotte, a durat două zile pentru a părinţii să facă publice numele pruncilor.
Toţi din familia lui Kate şi-au vizitat nepotul, bunicii Michael şi Carol fiind în culmea fericirii, la fel şi mătuşa Pippa şi unchiul James. Cât despre prinţul William, a părut foarte obosit la primul său eveniment de când a devenit tară. La sluja de comemorare de ieri, a aţipit în biserică.
Foto: DailyMail.co.uk, Arhiva OK!