Mama și sora lui Kate Middleton fac scut în jurul Prințesei. Pippa și Carole n-o lasă la greu
Prințesa de Wales se recuperează în cea mai mare discreție, după operația abdominală suferită în urmă cu zece zile.
Kate Middleton și Palatul insistă mult pe respectarea intimității pacientei și a celorlalți pacienți internați la London Clinic. Experții regali reiau rugămintea de a o lăsa jurnaliștii în pace pe Kate, întrucât acum nu este vorba de o naștere, ci doar de un diagnostic personal pe care orice om e liber să-l dezvăluie sau nu.
Cum să stea însă presa liniștită, când viitoarea regină britanică este cea mai interesantă figură regală din monarhia britanică?
Evident că jurnaliștii și paparazzii rămân pe baricade. Iar cei mai mari aliați ai Prințesei acum se arată: evident, mama sa, Carole Middleton și sora sa, Pippa.
Potrivit presei britanice, cele două fac scut în jurul prințesei, greu încercată la începutul anului pe sectorul sănătate.
Prințesa de Wales a petrecut peste o săptămână în spital după o intervenție chirurgicală abdominală reușită. Soțul ei, Prințul William, a rămas responsabil cu căminul lor și cu bunăstarea celor trei copii, Prințul George, în vârstă de zece ani, Prințesa Charlotte, în vârstă de opt ani, și Prințul Louis, în vârstă de cinci ani.
Deși sarcina nu-l înspăimântă pe viitorul rege, este reconfortant să știe că are oameni de încredere în preajmă pe care se poate baza.
Părinții lui Kate, Carole și Michael Middleton, locuiesc în Bucklebury, Berkshire, la aproximativ 40 de minute de mers cu mașina de casa din Windsor a Prinților de Wales. Sora ei mai mică, Pippa, care are la rândul ei trei copii cu soțul James Matthews, locuiește și ea tot în Berkshire.
Fără doar și poate, Carole și Pippa Middleton o ajută pe Kate să se recupereze după anevoioasa intervenție chirurgicală, care a pus-o pe tușă, departe de îndatoririle regale, trei luni.
Familia Middleton este una foarte unită. Din fericire, inclusiv Prințul William se simte ca un fiu pentru ei. Cu siguranță, Carole va gestiona situația de criză într-un mod impecabil, a spus publicației HELLO! Ingrid Seward, redactor-șef al Revistei Majesty.
Mamă de profesie și Pippa, nu-i va fi deloc greu să se ocupe și de cei trei nepoți regali.
Fără îndoială, situația este sub control, iar Kate a primit asigurări că familia este pe mâini bune, iar ea se poate concentra pe recuperare.
Foto: Getty Images și Profimedia