Margareta a României, dor de mama sa, Regina Ana. A fost copleșită la comemorarea ultimei noastre regine
Pe 1 august, Margareta a României și Principele Radu au participat la slujba religioasă de comemorare a celei care a fost Regina Ana.
La împlinirea a opt ani de la trecerea în neființă a Reginei Ana a României, soția Regelui Mihai, a fost oficiată o liturghie la biserica romano-catolică din Săvârșin, în prezența Majestății Sale Custodele Coroanei și a Principelui Radu.
Regina Ana a României s-a stins din viață la 92 de ani, la Morges, în Elveția, la 1 august 2016. Funeraliile au avut loc pe 13 august, la Palatul Regal din București, iar regina a fost primul membru al Familiei Regale înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș.
Margareta a fost foarte elegantă la această ceremonie de aducere aminte, vestimentația sa fiind în ton cu evenimentul: o bluză de culoare închisă și o fustă midi, crem cu print floral, la care a asortat o pereche de pantofi în aceeași nuanță de crem.
Cuplul regal român a profitat de prezența la Săvârșin pentru a face și o plimbare pe domeniul regal, care se poate vizita, mai nou, și de către public, la 1 mai până la 1 octombrie, în fiecare săptămână, în zilele de vineri, sâmbăta și duminică, între orele 9.00 și 18.00.
Principesa Ana de Bourbon-Parma, care a devenit mai târziu Regina Ana, s-a născut la 18 septembrie1923, la Paris, fiind fiica Prințului René de Bourbon-Parma și a Prințesei Margaret a Danemarcei. Regretata mamă a Margaretei a fost strănepoata Regilor Christian al IX-lea al Danemarcei (pe linie maternă) și Miguel I al Portugaliei (pe linie paternă).
Regina Ana a fost căsătorită cu Regele Mihai I al României timp de 68 de ani și a avut împreună cu acesta cinci fiice, pe Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.
Decedată la 92 de ani, mama Custodelui Coroanei a fost cea mai longevivă soție de rege sau domnitor din întreaga istorie a României.
Foto: Facebook