Margareta a României s-a întors la roșul aprins, care o prinde atât de bine!

2 decembrie 2024   Royals

Custodele Coroanei a optat din nou pentru o nuanță aprinsă, veselă și plină de energie, care credem că este și una dintre favoritele sale.

Nu multe doamne poartă roșu, având impresia că este o culoare prea tare pentru o garderobă elegantă. Iar cele care o fac, nu reușesc toate să o integreze în așa fel încât să nu fie, totuși, acaparatoare în imaginea de ansamblu.

Ei bine, am putea lua câteva lecții de etichetă, dar și de integrarea acestei cromatici foarte vii în garderoba noastră, fără a știrbi cu nimic aspectul elegant, de la felul în care se îmbracă, de o vreme încoace, Majestatea Sa Margareta. Nu o dată, culori puternice precum roșul corai, roșul carmin, rozul fuchsia, galbenul fluorescent sau portocaliul au schimbat total outfitul regal, aducând acel plus de prospețime și de modernism, precum și o notă de vibrație pozitivă.

Deunăzi, Majestatea Sa Margareta a mizat din noul pe roșul aprins, care contrastează frumos cu nuanța părului și cu cea a tenului său, alegând o fustă plisată (atât de la modă încă), o pereche de pantofi și un accesoriu floral în această nuanță veselă și plină de energie. Cu a astfel de ținută, Custodele Coroanei a vizitat Cambridge School din București, iar copiii au reacționat imediat pozitiv față de un vizitator atât de important, dar care le-a transmis subliminal că e o fire deschisă.

Majestatea Sa Margareta a fost însoțită de sora sa, Principesa Elena, ambele vizitând clase și laboratoare, stând de vorbă cu elevii și citindu-le celor mai mici dintre ei o poveste dintr-o carte pentru copii. Totodată, cele două fiice ale Regelui Mihai au plantat, simbolic, și un copac.

La rândul său, Principesa Elena, care a trăit o viață în Marea Britanie, s-a simțit foarte în largul său printre copiii care învață intensiv în sistem britanic.

FOTO: Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Mai multe