În spatele unui rege impecabil se află o regină fabuloasă. Maxima a Olandei se implică realmente la maxim

30 octombrie 2024   Royals

Un vulcan, așa pare Regina Țărilor de Jos. Te motivează, te energizează. Maxima este femeia care îl impulsionează pe Regele Willem-Alexander în clipele de restriște.

Pare că este peste tot, neobosită, frumoasă și cu zâmbetul pe buze. Regina Olandei strălucește în toate ipostazele sale și este adorată de oameni atunci când apare undeva.

Ne-am fi gândit, nu-i așa, că treaba de regină nu e deloc ușoară și-ți cam ocupă tot timpul. Da, așa este, însă pentru energica Maxima, nimic nu e prea mult. Pe lângă rolul de regină, pe care îl ia foarte în serios, căci este full time, soția lui Willem-Alexander lucrează și pentru Națiunile Unite.

Recent, regala în vârstă de 53 de ani a acordat un interviu spumos ediției spaniole a celebrei reviste HELLO!, de unde aflăm că Maxima a Țările de Jos face mult mai mult decât să fie regină, inclusiv lucrează pentru Națiunile Unite.

Născută în Argentina, are o diplomă în economie și a fost anterior angajată în domeniul finanțelor la New York.

Pentru ONU lucrează de mai bine de două decenii și tocmai recunoaște că a primit un rol nou, acela de avocat special pentru sănătatea financiară.

„Sunt foarte recunoscătoare că acest lucru a fost posibil, că mi s-a oferit spațiu pentru a mă desfășura”, a mărturisit Regina olandeză în exclusivitate publicației ¡HOLA!.

„În același timp, acest lucru vine la pachet cu o cantitate enormă de responsabilitate, care necesită o coordonare adecvată cu miniștrii și ministerele lor”.

Dincolo de implicarea financiară, Maxima nu își neglijează deloc îndatoririle regale, unde de fiecare dată strălucește. Și nici pe cele familiale, căci este o soție exemplară și mamă pentru trei fete frumoase. Una dintre ele știm deja că va prelua în viitor tronul Țărilor de Jos, e vorba de Prințesa Amalia.

În interviu, i s-a spus pe șleau: ”Multă lume este de părere că munciți excesiv, peste limită.”

În acel moment, Maxima a izbucnit în râs și a avut o reacție adorabilă: ”Nu am cum să știu.”

Regina Maxima spune că învață de la fiicele ei

”Este întotdeauna util să înveți de la cei mai tineri, pentru că aceștia au o cu totul altă perspectivă. Deci absolut – învăț de la toți cei pe care îi întâlnesc, inclusiv de la fiicele mele.”, a mărturisit candid una dintre cele mai active și energice regine ale lumii.

Foto: Profimedia

Mai multe