Bijuteria misterioasă pe care o poartă Meghan Markle. Inelul inedit cu semnificaţie aparte. De ce l-a ales ducesa şi ce mesaj transmite
Ducii de Sussex au făcut valuri cu cea mai recentă apariţie a lor pe coperta ”The Time”.
Mulţi i-au acuzat de falsitate, rigiditate, postură neavenită, atitudine alfa a fostei actriţe Meghan Markle şi tot aşa.
Puţini au remarcat însă un detaliu interesant din poza cu ducesa de Sussex pe copertă: inelul pe care aceasta îl poartă. Este o bijuterie inedită, care şi-a găsit locul pe degetul mic al lui Meghan. Care este povestea lui?
Anul acesta, ducii au ajuns pe lista celor mai influente persoane ale lumii întocmită de celebra publicaţie. Ducesa a apărut pe copertă într-o elegantă salopetă ivoire, cu talie înaltă, cu părul desfăcut şi cu interesanta bijuterie Shiffon pe degetul mic.
Acest inel este estimat la 525 de dolari şi îl poartă pe mâna stângă, chiar lângă celebrul său inel de logodnă cu trei pietre preţioase.
Inelul inedit se numeşte Duet Pinky Ring, este reglabil şi a fost creat de Shilpa Yarlagadda pe când era studentă în anul I, acum e în ultimul an de facultate. Este inspirat de conceputul ”Pinky promise”, adică o promisiune care va fi ţinută cu siguranţă, a explicat semnificaţia bijuteriei un reprezentant al brandului pentru PageSix.
”Inelul ajustabil este format dintr-un diamant mic şi unul mare, un fel de promisiune a creşterii, a continuităţii.”
Însă Shiffon este mai mult decât o bijuterie care creează piese statement. Compania donează 50% din profiturile sale pentru a sprijini femeile antreprenor: ”Am ajutat multe femei să pornească start-up-uri”, a explicat reprezentanta bijuteriei.
”Misiunea noastră la Shiffon este să încurajăm şi să umplem golul femeilor antreprenor, care uneori nu sunt susţinute.”
Mai mult, Shiffon foloseşte metale reciclate, împachetează sustenabil şi etic, iar pietrele sunt procurate tot prin aceleaşi metode sustenabile. Ducesa a fost cucerită de acest concept, ea fiind o susţinătoare feroce a sustenabilităţii.
Este posibil ca povestea frumoasă a acestui brand, dar şi superbul mesaj să fi ajuns la urechile lui Meghan Markle prin intermediul prietenei sale, Serena Williams, care la rândul său poartă Duet Pinky Ring.
Alte celebrităţi care au fost văzute cu acest inel statement sunt Michelle Obama, Christy Turlington and Nicole Kidman.
Însă mesajul transmis de Meghan este puternic, direct de pe coperta The Time. Până la urmă, îşi continuă misiunea: aceea de a dărui lumii concepte şi principii sănătoase, chiar şi fără umbrela monarhiei britanice.
Foto: Profimedia şi Instagram