Cât de mult s-a schimbat viaţa lui Meghan Markle! În urmă cu zece ani, se mărita cu primul ei soţ în Jamaica şi se zbătea ca actriţă în LA

4 august 2021   Meghan & Harry

Astăzi, 4 august, Meghan Markle împlineşte 40 de ani.

O vârstă rotundă, până la care fosta acrtiţă a realizat mai multe decât şi-ar fi imaginat şi-ar fi visat. Pentru că, oricât de ambiţioasă ar fi fost ducesa, n-ar fi îndrăznit, în urmă cu zece ani, să îşi imagineze existenţa la braţul unui prinţ celebru, locuind în palate, apoi într-o reşedinţă de lux din Montecito, şi numărându-se, azi, printre cele mai cunoscute femei din lume.

În urmă cu zece ani, o Meghan de 30 de ani era încă o actriţă anonimă care trăia într-o casă modestă din California, alături de cel care-i era partener de şapte ani, producătorul Trevor Engelson. Cei doi s-au căsătorit în septembrie 2011, la doar o lună după ce Markle împlinea 30 de ani, în cadrul unei ceremonii organizate pe plajă, în Jamaica. Doi ani mai târziu, Meghan şi Trevor divorţau.

Tot acum zece ani, Meghan făcea primii paşi către celebritate, primind unul dintre rolurile principale din serialul TV cu avocaţi Suits, cel mai mare rol al ei de până atunci, după ani întregi în care primise doar părţi secundare în filme fără mare succes sau în emisiuni TV. Probabil că, pe-atunci, Meghan se gândea c-a atins, în sfârşit, culmile succesului, după ani întregi în care s-a zbătut ca actriţă şomeră în Los Angeles. N-avea de unde să ştie că destinul ei va fi unul şi mai măreţ...

Nu numai că, între timp, s-a căsătorit cu un prinţ şi a născut doi copii, ci a devenit, de asemenea, producătoare de filme şi podcasturi datorită tranzacţiilor cu Netflix şi Spotify în valoare de peste 100 de milioane de dolari. Nu este rău pentru o femeie care acum circa un deceniu lucra ca asistentă TV şi deschidea serviete în cadrul emisiunii „Deal or No Deal”.

Mai multe