De ce nu vrea nimeni să locuiască în casa lui Harry şi a lui Meghan? Prinţesa Eugenie şi soţul ei au părăsit locuinţa după doar şase săptămâni

14 decembrie 2020   Meghan & Harry

Ce se-ntâmplă la Frogmore Cottage, fosta locuinţă a Prinţului Harry şi-a lui Meghan Markle?

Ei bine, după ce foştii duci de Sussex au părăsit definitiv reşedinţa lor din Anglia, aceştia i-au invitat pe Prinţesa Eugenie şi pe soţul ei, Jack Brooksbank, să locuiască în fosta lor casă, alături de bebeluşul lor, care se va naşte cât de curând. 

Zis şi făcut. În luna noiembrie, cei doi s-au mutat în casa cu cinci dormitoare din Windsor. Şase săptămâni mai târziu, însă, Eugenie şi Jack au părăsit pe nepusă masă locuinţa şi s-au mutat înapoi la Palatul Kensington. De ce au făcut asta? De ce nu vrea nimeni să locuiască în Frogmore Cottage?

Această casă le-a fost dăruită Ducilor de Sussex de către Regina Elisabeta înainte de nunta lor din 2018, dar, chiar şi aşa, proprietatea aparţine suveranei Angliei. Ei bine, conform bârfelor regale, Harry şi verişoara lui ar fi ajuns la o înţelegere privind casa, fără să o fi consultat şi pe regină în această chestiune. Se pare că prinţul i-ar fi cerut o chirie lui Eugenie pentru a putea locui în casa pe care acesta o consideră a lui, în condiţiile în care Harry s-a stabilit, se pare, definitiv, în vila cumpărată în Santa Barbara, în valoare de 11 milioane de lire sterline.

O sursă regală susţine că înţelegerea dintre cei verişori stipula ca, atunci când Harry şi Meghan vizitează Marea Britanie, aceştia să înnopteze în fosta lor casă, alături de noii chiriaşi. De-acum, însă, se pare că întreaga lor înţelegere a căzut, cauza putând fi chiar intervenţia reginei, nemulţumită că cei doi au lucrat pe la spatele ei.

Mai multe