De ce sunt ei diferiţi de Kate şi William? Ducii de Sussex, în ţinute prea exotice pentru casa regală

24 octombrie 2018   Meghan & Harry

Chiar dacă îi vedem în fiecare zi, datorită turneului lor australian, nu ne mai săturăm de Ducii de Sussex. Iar ţinutele pe care aceştia le-au abordat la ieşirea de astăzi, la un eveniment care a avut loc la Universitatea South Pacific din Fiji, au fost cele mai vesele şi colorate pe care le-am văzut la ei până acum.

Şi nu le-a stat deloc rău. Ei bine, Ducesa de Sussex a purtat o rochie roşie cu un imprimeu floral, în genul Frida Kahlo, creaţie a brandului parizian Figue, în valoare de 2.110 dolari. O rochie a cărei croială i-a pus şi mai mult în evidenţă sarcina, care pare a fi depăşit primul trimestru. 

Ducesa în vârstă de 37 de ani a asortat la această rochie o pereche de espadrile din sfoară, cu panglică care se leagă pe glezne, aceeaşi pereche pe care a purtat-o şi la ieşirea de pe plaja Bondi, din Sydney, săptămâna trecută. Preţul acestora? 147 de dolari.

De data aceasta, şi coafura ducesei a fost ceea ce trebuie, părul find strâns în creştetul capului şi prinse în el câteva flori albe, exotice. 

Prinţul Harry a completat cu succes ţinuta soţiei sale, alegând să poarte o cămaşă hawaiană bleu cu imprimeu exotic, într-o încercare de a onora cultura şi obiceiurile vestimentare ale insulei Fiji.

Foto: Getty Images

Mai multe