„Dificila“ Meghan Markle, avertizată de majordomul Prinţesei Diana: „Să facă aşa cum i se spune“

8 ianuarie 2019   Meghan & Harry

De mai bine de o lună, Meghan Markle este ţinta tabloidelor din întreaga lume, după ce majoritatea persoanelor care lucrează pentru soţia Prinţului Harry s-au plâns de felul în care aceasta îi tratează.

Zilele trecute, jurnaliştii de la Daily Mail au luat legătura cu Paul Burrell, fostul majordom al Prinţesei Diana, care nu s-a ferit să-i dea sfaturi lui Meghan Markle. Potrivit presei din Marea Britanie, dacă vrea să aibă viaţă lungă la Palat, Ducesa de Sussex ar trebui să facă aşa cum i se spune.

„Meghan s-a căsătorit şi a ajuns în cea mai tradiţională familie din ţară, familia regală. Cum va reuşi să se înţeleagă cu ei? Prinţesa Diana a fost adusă într-o casă care era la fel de mare precum Palatul Buckingham şi chiar şi ea s-a pierdut acolo“, a spus Paul Burrell, cel care i-a fost timp de 10 ani majordom Prinţesei Diana.

În vârstă de 60 de ani, bărbatul a adăugat că Palatul Buckingham este ca un teren minat pentru persoanele noi care ajung în familia regală, în special din cauza faptului că toţi cei care locuiesc deja la Palat nu sunt foarte primitori cu cei noi veniţi.

Paul Burrell a continuat spunând că Meghan Markle ar trebui să stea cât mai aproape de Prinţul Harry şi să se apropie cât mai mult de Regină, deoarece ea este cea care contează în Marea Britanie.

Mai multe