Ducii de Sussex, singuri împotriva tuturor
Cine se aştepta ca, odată cu sfârşitul turneului regal din Africa de Sud, să se termine şi drama din jurul ducilor, s-a înşelat
Ei bine, aceasta s-a amplificat, iar cei care au pus paie pe foc au fost chiar Meghan şi Harry, prin dezvăluirile lor neaşteptate din cadrul unui documentar difuzat de postul britanic ITV. Ei bine, într-o serie de fimări realizate în Africa de Sud, ambii Duci de Sussex au vorbit despre cât de vulnerabili se simt în faţa atacurilor presei mondene, despre hărţuire şi drame asemănătoare celei trăite de regretata Lady Diana.
Însă cel mai surprinzător moment a fost cel în care Harry a recunoscut ceea ce presa a tot vechiculat de atâta timp: între el şi fratele lui, William, lucurile nu stau ca pe roze. „Avem zile bune şi zile mai puţin bune. Dar, în acest moment, eu şi William ne aflăm, cu siguranţă, pe poziţii diferite“, a declarat Ducele de Sussex. O mărturisire pe care nici nu vrem să ne imaginăm cum a primit-o viitorul rege William! Unele surse regale susţin că Prinţul William este foarte îngrijorat pentru fratele lui mai mic şi speră că acesta este Ok.
“Harry nu se află într-o stare foarte bună. Să declari război tuturor şi să plângi în public nu sunt acţiunile unui bărbat echilibrat mintal”, spune o voce regală. Mai mult, apropiaţi ai palatului susţin că fraţii au vorbit în particular, după difuzarea explozivului material TV, hotărând ca astfel de dezvăluiri să nu mai fie făcute în public. Alte surse regale susţin că William n-a fost deloc furios pe fratele lui, ci doar îngrijorat să afle că Harry nu este în regulă. În plus, Ducele de Cambridge ar sprijini decizia Ducilor de Sussex de a se retrage din atenţia media, timp de şase săptămâni, la sfârşitul anului.
Nici mărturisirile lui Meghan din cadrul aceluiaşi documentar n-au fost mai diplomate. Ducesa s-a plâns că nu mulţi (a se citi membri ai familiei regale) au întrebat-o cum se simte, după ce aceasta a devenit mamă. Mai mult, fosta actriţă a dezvăluit că amicii ei britanici au sfătuit-o să nu devină soţie de prinţ, deoarece presa din Anglia o va distruge. Cu toate acestea, tot surse apropiate familiei regale susţin că adevărul este undeva, pe la mijloc.
Atât Prinţul Charles, cât şi Regina Elisabeta au făcut tot posibilul pentru ca americanca să se simtă binevenită la palat, iar acest atac indirect al lui Meghan la adresa instituţiei regale este privit de experţi ca fiind o mare greşeală. „Harry şi Meghan nu mai au de gând să tacă, iar acest lucru ar putea fi o problemă pentru o familie care, prin tradiţie, a tăcut şi a mers mai departe“, conchide sursa regală. Să fie acesta începutul unei răzvrătiri?