Ducii de Sussex vor fi premiați alături de președintele Zelenski. Despre ce distincție este vorba
Prințului Harry și soției sale, Meghan Markle, li se va recunoaște munca de sprijinire și într-ajutorare a oamenilor care se confruntă cu nedreptăți rasiale, probleme de sănătate mintală și alte inițiative sociale de mare impact pe care o depun prin intermediul fundației lor Archewell.
Robert F. Kennedy Human Rights dorește să-i onoreze pe Ducii de Sussex pentru contribuția lor. Acest ONG a anunțat pe 11 octombrie că Ducii de Sussex au fost nominalizați la Premiile 2022 Ripple of Hope, ca recunoaștere pentru munca lor depusă prin intermediul fundației lor, căci ajută persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală, discriminare și altele.
Am fost încântați în martie, când le-am trimis invitația, iar ei au acceptat cu drag nominalizarea. Acest cuplu luptă mult pentru dreptul de a spune lucrurilor pe nume și vor să contribuie la scăderea numărului de discriminări rasiale și probleme de sănătate mintală, a spus într-un comunicat de presă Kerry Kennedy, președintele Fundației Robert F. Kennedy pentru Drepturile Omului.
Kerry, care este fiica lui Robert F. Kennedy a adăugat: ”Ei întruchipează modelul de curaj descris de tatăl meu, pe care îl numea esențial, o caracteristică vitală a celor care caută o schimbare în lume și vor să schimbe o lume densă, care are nevoie de această schimbare ca de aer.”
Alți laureați ai Premiului Ripple of Hope 2022 sunt: Frank Baker, co-fondator și partener la Siris, Brian Moynihan, președintele Bank of America și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Gala de premiere este programată în 6 decembrie și va fi prezentată de Alec Baldwin.
Ducii de Sussex vor fi premiați la câteva zile după ce Prințul William și Prințesa de Wales vor participa la ceremonia de premiere Earthshot din Boston, pe 2 decembrie.
Foto: Profimedia