Pentru prima oară după secole întregi! Cum a mai încălcat tradiţia regală şi pe cine a angajat Meghan Markle?

4 februarie 2019   Meghan & Harry

Ducesa de Sussex va naşte în aprilie, anul acesta, iar pregătirile pentru marele eveniment sunt în toi. Deşi nu se ştiu prea multe detalii despre naştere, s-a aflat că Meghan a angajat o ”doula”.

Ce reprezintă o ”doula”?  Ei bine, e vorba despre o persoană specializată, care îndrumă femeia  însărcinată în pregătirea pentru naştere. Ea este şcolită în psihologia naşterii şi nevoile emoţionale din travaliu. De asemenea, oferă sprijin înainte, în timp şi după naştere pentru viitoarea mămică.

Chipurile, Meghan şi-a dorit foarte mult să aibă o ”doula” alături de ea la naştere, aşa că n-a mai ţinut de faptul că asta nu s-a mai întâmplat de câteva secole la palat. ”Meghan este concentrată pe energia calmă şi pozitivă în ceea ce priveşte naşterea, ea crede mult în astfel de lucruri”, a comentat un apropiat pentru revista UsWeekly.

Cât despre respectiva persoană, se zvoneşte că este vorba despre Lauren Mishcon, care este o ”doula” de profesie. Chipurile, ea s-a întâlnit deja de câteva ori cu Meghan şi Harry. Momentan, însă, aceasta n-a confirmat. „În mod evident, nu am libertatea de a vorbi despre identitatea clienţilor mei. Deci, mi-e imposibil... nu aş putea vorbi despre orice”, a declarat ea, pentru The Sun.

Mai multe