Prinţul Harry s-a întors în California, la Meghan şi la fiul lui, Archie, cu o zi înainte de aniversarea reginei. De ce n-a mai rămas alături de bunica sa?

21 aprilie 2021   Meghan & Harry

După o săptămână petrecută în Anglia natală, Prinţul Harry s-a întors la familia lui din California.

Din păcate, asta s-a întâmplat chiar de ziua bunicii sale, Regina Elisabeta, mulţi sperând că Harry va mai sta în Regat pentru a-i fi alături suveranei la această aniversare tristă, după dispariţia Prinţului Philip.

Numai că prinţul de 36 de ani a ajuns deja acasă, în Montecito, maşina acestuia fiind zărită la porţile reşedinţei Ducilor de Sussex încă din această dimineaţă. Asta înseamnă că Harry a plecat ieri spre America, la două zile după ce a participat la înmormântarea bunicului său. Harry s-a arătat nerăbdător să se întoarcă la soţia sa însărcinată în şapte luni, Meghan Markle, şi la fiul lor de doi ani, Archie, lăsând în urma lui probleme de familie încă nerezolvate.

Chiar dacă acesta a avut o discuţie în privat cu tatăl său, Prinţul Charles, şi cu fratele mai mare, Prinţul William, legată de declaraţiile lui şi-ale lui Meghan în interviul acordat cu Oprah, nu se ştie dacă întâlnirea celor trei a avut şi un rezultat pozitiv. Cei trei au discutat timp de trei ore, iar Charles a vrut să fie şi William de faţă, pentru a nu mai exista interpretări ale unor anumite cuvinte.

Conform reglementărilor sanitare, Harry a fost nevoit să mai facă un test Covid înainte de a se îmbarca în avionul spre America şi, odată ajuns, este posibil să se autoizoleze de familia sa pentru o perioadă de zece zile. Acestă cerinţă este doar o recomandare, nu şi o obligaţie, ca în Anglia.

Foto: Profimedia, Dailymail.co.uk

Mai multe