Tensiune între fraţii Harry şi William. Abia dacă s-au salutat la slujba de ziua Commonwealth-ului

10 martie 2020   Meghan & Harry

Ieri, la slujba religioasă care a avut loc la catedrala Westminster Abbey din Londra, cu ocazia zilei Commonwealth-ului, am avut parte de un moment stânjenitor.

Iar eroii acestei situaţii au fost, din păcate, fiii regretatei Prinţese Diana. Fraţii William şi Harry, odată atât de apropiaţi, abia dacă s-au salutat, ieri, atunci când s-au aşezat pe scaunele din interiorul catedralei, aşteptând sosirea Reginei şi începerea slujbei. 

Într-o filmare făcută publică de presa britanică, o putem vedea pe Meghan Markle salutându-i pe Ducii de Cambridge cu un "Bună!" zâmbitor. Apoi, îl putem observa pe Harry că îi zâmbeşte, la rândul lui, cumnatei Kate, în timp ce fratelui său îi aruncă un salut cu jumătate de gură. 

William, aflat cu spatele în această filmare în momentul în care a fost salutat, pare a se purta destul de rece cu Meghan şi cu Harry, fără să le zâmbească, aşa cum nici Kate nu a făcut-o. 

Momentul stânjenitor a avut loc chiar la ultima apariţie oficială a Ducilor de Sussex în calitatea lor de membri ai familiei regale. După 31 martie, ei vor fi decăzuţi din aceste drepturi, la propria lor cerere. 

Foto: profimedia

Mai multe