Toată lumea o pune la zid, dar Regina îi pregăteşte noi atribuţii! Ce rol va avea Meghan Markle la Palat?
În ultimele luni, în presa din întreaga lume au apărut informaţii potrivit cărora Meghan Markle ar fi o persoană foarte dificilă pentru angajaţii familiei regale, iar două femei care ar fi trebuit să se ocupe de Ducesa de Sussex au preferat să-şi dea demisia, decât să lucreze pentru ea.
Jurnaliştii britanici spun chiar că Meghan Markle ar fi fost pusă la punct de Regina înainte de nunta Ducesei din luna mai, din cauză că aceasta a vrut o anumită tiară, iar Elisabeta nu a fost de acord.
Acum, odată cu încheierea anului 2018, deşi toată lumea o pune la zid pe Meghan Markle, se pare că Regina Elisabeta îi pregăteşte noi atribuţii. Potrivit celor de la The Times, Ducesa de Sussex va primi de la Suverana Marii Britanii primele ei patronaje, de care va trebui să se ocupe începând cu luna ianuarie.
Presa din Marea Britanie şi din SUA notează că soţia Prinţului Harry a vizitat deja mai multe organizaţii, pentru a se obişnui cu munca pe care trebuie să o depună din 2019 şi că patronajele care vor ajunge sub tutela ei vor avea legătură cu educaţia, artele şi susţinerea femeilor.
Regina Elisabeta se ocupă în prezent de aproximativ 600 de patronaje, însă în ultimii ani a „predat“ din ele altor membrii ai familiei regale. Spre exemplu, doar în anul 2016 ea a cedat 25 de patronaje. În luna ianuarie a anului 2012, Kate Middleton, cumnata lui Meghan Markle, a primit primele ei patronaje, la aproximativ 12 luni după ce s-a căsătorit cu Prinţul William.