VIDEO Harry, măscăriciul. Zglobiu, prinţul anunţă că merge în Olanda, dar nu şi în UK pentru ceremonia Prinţului Philip. O va întâlni Regina vreodată pe Lilibet?
“Poate să meargă în Olanda, dar nu şi în Marea Britanie, ca să-şi vadă bunica!”, a comentat cineva imediat ce Prinţul Harry a anunţat că va participa la Invictus Games, care se va ţine luna viitoare în Olanda, la numai câteva ore după ce a spus că nu va merge la ceremonia memorială a bunicului său, Prinţul Philip.
Prinţul Harry a fost criticat după ce a făcut public un video în care promovează Invictus Games de anul acesta. Nu e nicio problemă că susţine evenimentul, dimpotrivă. Însă n-a fost văzut deloc cu ochi buni faptul că britanicul a anunţat că va merge în Olanda la numai câteva ore după ce spusese că nu se va prezenta la slujba memorială a Prinţului Philip, la sfârşitul acestei luni. Adică poate să tragă o fugă în Europa, dar nu şi în Marea Britanie, la familia lui.
Harry nu va fi prezent în Westminster Abbey, pe 29 martie, a declarat purtătorul lui de cuvânt, însă tot acesta ne-a informat că prinţul la participa la competiţia sportivă a militarilor răniţi de pe 16 aprilie din Olanda.
Filmuleţul care a stârnit multe comentarii negative ni-l arată pe ducele de Sussex încercând să înveţe olandeză înainte de evenimentul sportiv, după care a început, amuzat, să-şi scoată bluza neagră de pe el pentru a lăsa la vedere o ţinută complet portocalie, specifică evenimentului sportiv. Efervescenţa prinţului a deranjat pe multă lume, având în vedere că ducele tocmai refuzase să meargă în vizită la bunica lui cu numai câteva ore înainte de-a publica video-ul lui zglobiu.
Fostul bucătar al Prinţesei Diana, Darren McGrady, nu s-a abţinut şi a comentat şi el: “Bunicul lui i-ar fi dat o palmă peste ceafă şi i-ar fi spus să se maturizeze odată. Regina va fi devastată că nu va veni în Marea Britanie şi Prinţesa Diana ar fi de asemenea, dacă ar mai fi printre noi…”
Regina îşi doreşte nespus să-şi vadă strănepoata, după cum ne informează presa britanică, Elisabeta a II-a neîntâlnind-o niciodată pe Lilibet (9 luni) până acum. Dar, din păcate, are şanse minime să o vadă vreodată, după ce Harry a refuzat să se întoarcă în Marea Britanie pentru comemorarea bunicului său.
Ducele s-a hotărât să nu participe, alături de Regină, la ceremonia memorială a răposatului soţ al monarhului britanic după ce a dat în judecată guvernul britanic pentru că nu-i asigură protecţie totală atunci când îşi vizitează ţara natală.
Ca să îl vezi pe Prinţul Harry promovând Invictus Games, dă click pe link-ul de mai jos!
Foto - Profimedia