Meghan Markle a încălcat protocolul regal! Iată ce a făcut viitoarea soţie a Prinţului Harry!

19 ianuarie 2018   Royals

Preferaţii poporului britanic au participat, ieri, nu la una, ci la două îndatoriri regale, făcându-şi apariţia mai întâi la Castelul Cardiff, iar ulterior la o sală de dans, tot din Wales.

Ieri, au marcat o nouă apariţie publică reuşită

Prinţul Harry al Marii Britanii şi logodnica sa, fosta actriţă Meghan Markle, au făcut o baie de mulţime la sosirea în Wales, pentru a vizita Castelul Cardiff. După câteva momente petrecute aici, cei doi logodnici s-au îndreptat spre sala de dans Star Hub, unde au interacţionat cu micuţii dansatori.

Au mers la curs de dans de stradă

E inutil să spunem că Meghan şi Harry au mare priză la copii, căci fotografiile sunt doveditoare. Micuţii s-au arătat încântaţi la vederea acestora, iar Meghan şi Harry au reacţionat pe măsură. ”Mi-aţi făcut ziua mult mai frumoasă”, le-a spus fosta actriţă micilor dansatori, după ce aceştia au îmbrăţişat-o, la sugestia Prinţului Harry.

=

Cât despre apariţia lui Meghan de ieri, trebuie să precizăm că a fost la fel de stilată ca toate de până acum. Sesizăm, însă, că tinde să-şi schimbe stilul vestimentar avangardist şi îndrăzneţ către unul mult mai temperat şi clasic, mai potrivit unei viitoare Ducese. Pentru această ocazie, Meghan a îmbrăcat o pereche de pantaloni negri, conici, şi o bluză cu umerii goi, cu un imprimeu sofisticat.

A dat autografe

Totuşi, ieri, Meghan a reuşit să încalce protocolul regal de două ori. Entuziasmată de mulţimea care o aştepta în faţa Castelului Cardiff, Meghan a uitat că nu are voie să dea autografe şi i-a semnat unei micuţe felicitarea. Ulterior, viitoarea soţie a Prinţului Harry a acceptat să facă un selfie pentru un simpatizant regal, deşi membrii Casei Regale nu au voie să facă selfie-uri. Cert e că această regulă a fost încălcată, de mai multe ori, şi de către William, Kate şi Harry. Până şi Prinţul Charles, viitorul Rege al Marii Britanii, a semnat, cândva, o felicitare pentru cineva, încălcând protocolul regal.

Mai multe