Meghan Markle alege, din nou, un designer francez. Exagerează cu schimbarea ţinutelor?

11 iulie 2018   Royals

Meghan Markle loveşte din nou, cu o nouă ţinută din cadrul zilei secunde a turneului regal din Irlanda, acolo unde îl însoţeşte pe soţul ei, Prinţul Harry.

Ei bine, Ducii de Sussex au început o nouă zi de evenimente oficiale cu o vizită la reşedinţa oficială din Dublin a preşedintelui irlandez Michael D Higgins şi a soţiei acestuia, acolo unde Meghan şi Harry au avut ocazia să cunoască două exemplare superbe de câini ciobăneşti de Berna.

Meghan, primită cu căldură de preşedintele iralndez

În stânga, unul dintre cei doi câini ai preşedintelui

La fel de elegantă ca de obicei, Meghan a purtat o rochie midi într-o nuanţă şic de gri, creaţie Roland Mouret, la care a asortat o geantă Fendi şi o pereche de pantofi stiletto negri.

Meghan este bună prietenă cu designerul francez, Roland Mouret obişnuind să apară alături de fosta actriţă chiar şi pe contul ei de Instagram, acum şters.

După întâlnirea cu perechea prezidenţială, Meghan s-a schimbat într-o ţinută all black, cu pantaloni şi taior scurt, iar părul şi l-a lăsat, de data aceasta, liber.

O nouă ţinută a ducesei

În ultima zi a vizitei lor în capitala Irlandei, Dublin, Harry şi Meghan se vor întâlni cu localnici, vor vizita organizaţii caritabile din oraş şi vor fi prezenţi la un festival sportiv galic.

Foto: Getty Images

Mai multe