Meghan Markle, din nou în război cu presa: ”Numai minciuni!” Ce transmite Ducesa legat de Încoronare
Face ce face Meghan Markle și intră în conflicte cu presa. Dar nici presa nu o slăbește vreo secundă. Între ei este un continuu meci de putere. Presa se grăbește să presupună acțiunile Ducesei de Sussex, în timp aceasta monitorizează articolele și le critică vehement.
Toate ca toate, însă lumea nu știe nici până la ora actuală dacă Ducii de Sussex vor participa la Încoronarea Regelui Charles din 6 mai 2023.
Coincidență sau nu, atunci este și ziua fiului lor, primul născut al familiei, Archie. Micuțul va împlini 4 ani, aceeași vârstă pe care o avea și bunicul lui când a participat la Încoronarea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a.
S-a spus în presă că Meghan Markle ar fi declarat că ea se simte exclusă din evenimentul important ce va avea loc în Regat, în primăvară. O sursă care se autointitulează un apropiat al Ducilor de Sussex a precizat însă că aceste acuzații sunt ridicole. Sursa a detaliat cotidianului ”Mirror”: ”Sunt numai minciuni.” Dreptul la replică vine după ce presa a scris că Meghan Markle se simte exclusă de la Încoronare, indiferent dacă Prințul Harry decide să participe sau nu.
Publicația mai scrie că Meghan Markle este stânjenită de reacțiile negative ce au apărut post biografia lui Harry și că s-ar afla în căutare de mentori, care să-i acorde sprijinul necesar pentru a depăși perioada delicată.
Cu toate acestea, cartea lui Harry este un succes când vine vorba de încasări. 3.2 milioane de exemplare s-au vândut în lume în doar prima săptămână de la lansare.
În cartea controversată, Prințul Harry a dat detalii intime legate de viața sa la Palatul regal britanic, lucruri necunoscute publicului până atunci. El a dezvăluit detalii din misiunile în Afganistan, relația pe care a avut-o cu drogurile și primele întâlniri cu Meghan. A amintit și episoade jenante, cum ar fi felul în care și-a pierdut virginitatea sau cum i-a înghețat penisul în timpul unei expediții în Antarctica, lucruri care au devenit ridiculizate în SUA, țara lor adoptivă. Mărturiile lui Harry i-au adus foarte multe critici și o relație și mai tensionată cu familia din Marea Britanie.
Foto: Getty/Profimedia