Mesajul Principesei Moştenitoare, cu ocazia aniversării Regelui

25 octombrie 2016   Royals

Principesa Margareta nu va fi astăzi alături de tatăl său, în Elveţia, ci va oficia în ţară evenimentele ce-i sunt dedicate acestuia. Iată care este mesajul Alteţei Sale către Majestatea Sa Regele Mihai I.

Familia Regală îl sărbătoreşte astăzi pe cel mai longeviv monarh al său, Regele Mihai I, ajuns la venerabila vârstă de 95 de ani.

Cu această ocazie, Principesa Moştenitoare Margareta a transmis un mesaj public în onoarea celor 95 de ani de istorie vie.

"Sărbătorim împreună pe Regele Mihai, tatăl meu, ajuns astăzi la vârsta de 95 de ani. Aniversarea Majestăţii Sale are loc în anul împlinirii a 150 de ani în care Coroana Română a servit istoria României, identitatea şi continuitatea naţiunii.

Regele Mihai a trăit aproape un secol de viaţă cu simţul datoriei, cu credinţă şi cu iubire de ţară.

Copil, e a reunit speranţele naţiunii, a reprezentat Statul şi instituţiile sale. Mai târziu, Regele împreună cu Regina-mamă Elena s-au opus cu demnitate şi curaj unui deceniu de sângeroase dictaturi succesive. După 1947, Regele Mihai a reprezentat simbolul a trei virtuţi: statalitatea, Coroana şi democraţia.

În ultimii aproape douăzeci şi şapte de ani, Regele ne-a învăţat, prin puterea exemplului personal, principiile în care a crezut tot timpul: generozitatea, loialitatea, spiritul de răspundere.

Să ne aducem aminte astăzi de Regina Ana, mama mea, care i-a stat alături Regelui, cu devotament, întreaga sa viaţă. Povestea de dragoste a părinţilor mei a mers mai departe decât destinul lor personal. Regele Mihai şi Regina Ana au trăit împreună povestea unui exil, a unei ţări şi a unei jumătăţi dintr-un secol greu de înţeles.

Să ne arătăm admiraţia, iubirea şi respectul faţă de Regele Mihai şi să-i urăm linişte şi sănătate!

Principesa Moştenitoare, Custodele Coroanei române"

Mai multe