Mezinul rătăcitor vrea acasă! Ce plan de împăcare cu Regele Charles are Prințul Harry
Se spune că Prințul Harry speră la o reuniune cu Regele Charles. Ducele de Sussex ar avea în plan la o reuniune între tatăl său, Regele Charles, și cei doi copii ai săi, Prințul Archie și Prințesa Lilibet, potrivit unui nou raport.
Sâmbătă, The Times a relatat că Prințul Harry, în vârstă de 41 de ani, speră să fie invitat de Rege, în vârstă de 77 de ani, să petreacă „timp în familie” cu soția sa, Ducesa de Sussex, în vârstă de 44 de ani, și copiii, în Norfolk, în această vară.
Reuniunea ar pune capăt unei înstrăinări mult prea lungi, care durează din iunie 2022, când Harry și Meghan au călătorit în Marea Britanie pentru Jubileul de Platină al regretatei Regine Elisabeta. Atunci și-a văzut Regele Charles nepoții pentru ultima oară.
Pe de altă parte, Harry a venit mai des la Londra, iar anul trecut a reușit chiar să discute cu părintele său, într-un tete-a-tete de mai puțin de o oră.
Chiar dacă mezinul regal a fost prezent în Regat încă din ianuarie, de data aceasta, Regele l-a omis.
Motivul e cât se poate de serios, căci monarhul nu a vrut să fie asociat cu procesul pe care fiul său alături de alte celebrități l-au intentat unui trust de presă.
Monarhul bolnav de cancer s-a săturat de luptele juridice continue ale lui Harry cu tabloidele britanice și „nu dorește să fie legat de nicio procedură judiciară”, relatează Tom Sykes de la The Royalist, după „pasul aparent greșit” de a avea în sfârșit o întâlnire cu mezinul său rătăcitor, în septembrie 2025.
Pe de altă parte, William, în vârstă de 43 de ani, nu vrea să mai aibă deloc de-a face cu fratele său mai mic, iar cei doi s-au înstrăinat profund de când Harry și soția sa, Meghan Markle, s-au retras din îndatoririle regale în 2020 și s-au mutat în California pentru a căuta „independența financiară”.
Harry și Markle, în vârstă de 44 de ani, au criticat intens familia regală într-un interviu din 2021 la Oprah Winfrey, precum și în documentarul lor Netflix din 2022. Ducele de Sussex a tensionat și mai mult relațiile de familie cu răsunătoarea sa autobiografie ”Rezervă”, lansată în 2023.
Deși relațiile cu fiul său cel mic sunt cât se poate de reci, cumva, tacit, celor de la Palat li se pare o situație convenabilă, căci s-au săturat de conflicte, analize și lovituri sub centură.
Iar o revenire în sânul familiei regale a Ducilor de Sussex chiar ar fi un eveniment intens!
Foto: Profimedia