Mia Tindall este cea mai drăgălaşă strănepoată a Reginei Elisabeta!

30 august 2016   Royals

În vârstă de doi ani şi jumătate, Mia Tindall, fiica Zarei Philips, una dintre nepoatele Reginei Elisabeta, şi a fostului jucător de rugby Mike Tindall este una dintre cele mai drăgălaşe membre ale grădiniţei de la Buckingham.

Mike Tindall, Zara şi micuţa Mia

Fetiţa a fost ocupată cu baloanele

Ba chiar celebrul ei verişor, Prinţul George (3 ani), riscă să-şi piardă titlul de cel mai adorabil prichindel în favoarea acestei blondine bucălate şi răsfăţate, mai neastâmpărată decât fiul cel mare al Ducilor de Cambridge, după cum putem vedea în aceste poze.

Aici, Mike şi Zara de-abia au reuşit s-o ţină un moment potolită pe micuţa Mia, cât să poată fi fotografiaţi într-un cadru de familie, la un festival care a avut loc pe 28 august, în Kingham, Oxfordshire.

În rest, puştoaica a fost ocupată să alerge după baloane sau alte atracţii colorate, ţinându-i pe părinţii ei tot timpul în alertă.

Mia, certată de mama ei

O familie semi regală şi superbă

Foto: Getty Images

Mai multe