Misterul disparițiilor: înainte de Kate, Prințesa Charlene a fost și ea de nevăzut timp de 10 luni

14 martie 2024   Royals

Prințesa de Wales nu a mai fost văzută oficial în public din ziua de Crăciun, când aceasta și-a condus familia la Biserica Sf. Maria Magdalena din Sandringham.

Se fac deja trei luni de-atunci și nu sunt semne că soția lui William își va relua aparițiile publice prea curând, prezența ei nefiind dată ca certă nici măcar de tradiționala sărbătoare Trooping the Colour, care se ține în luna iunie.

O dispariție regală fără precedent până acum la palatul britanic, care ne amintește de cazul și mai grav al unei alte prințese foarte urmărite, Charlene de Monaco.

Un alt mister rămas fără explicație chiar și-n ziua de azi este cel care a văzut-o pe Prințesa Charlene de Monaco dispărând din vizorul public timp de câteva luni în 2021, atunci când a urmat un tratament medical în Africa de Sud înainte de a se muta la o clinică elvețiană specializată în probleme de sănătate mintală și dependență.

Și atunci, ca și acum, în cazul lui Kate Middleton, am fost asigurați că totul e bine. Palatul din Monaco a negat în mod constant informațiile din presă despre o separare între Charlene și soțul ei, Prințul Albert, ca motiv pentru absența ei îndelungată.

Una peste alta, Charlene a petrecut nu mai puțin de 10 luni departe de viața publică, iar Prințul Albert a fost nevoie să apară singur la evenimentele oficiale și să aibă, în același timp, grijă de gemenii lor, Prințul Jacques și Prințesa Gabriella.

Pe 22 ianuarie 2022, Charlene și-a sărbătorit singură cea de-a 44-a aniversare, la clinica elvețiană în care se recupera, iar în martie, Palatul a anunțat că aceasta s-a întors în Principat, dar că va avea nevoie de timp înainte de a-și relua treptat atribuțiile oficiale.

Pe 30 aprilie 2022, Charlene a avut prima sa apariție oficială de când a părăsit Principatul, alăturându-se lui Albert, Jacques și Gabriella la Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco.

Spre sfârșitul acelui an, Albert și-a lăudat soția pentru că și-a revenit „într-un mod incredibil” după o criză de sănătate îndelungată, dezvăluind că aceasta a avut un „an foarte greu”.

Sperăm ca scenariul să nu se repete și cu Kate Middleton și să nu fim nevoiți să n-o vedem live timp de aproape un an, cum s-a întâmplat cu prințesa monegască.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe