Misterul rochiei purtate de Kate Middleton la încoronare! A fost creată de Alexander McQueen

9 mai 2023   Royals

S-au făcut multe speculații cu privire la ce va purta Kate Middleton la încoronarea Regelui Charles și a Reginei Camilla! Ținuta ei a fost pe măsură, creată de casa de modă Alexander Mcqueen.

Kate Middleton a sosit la încoronarea din 6 mai a Regelui Charles îmbrăcată într-o rochie albă, purtând mantia Ordinului Regal Victorian, care reflectă statutul său de Dame Grand Cross of the Royal Victorian Order. Chiar Regina Elisabeta a numit-o pe Kate Middleton Dame Grand Cross of the Royal Victorian Order, cel mai înalt rang posibil, în 2019, iar vestea a anunțat-o la cea de-a 8-a aniversare a nunții lui Kate Middleton cu Prințul William. Ordinul Regal Victorian a fost creat de regina Victoria în 1896 pentru a-i permite acesteia să recunoască persoanele care au ajutat-o sau au reprezentat-o. Monarhul conducător selectează personal cine primește această onoare.

La cererea regelui și a reginei, Prințul William și Kate Middleton au purtat amândoi robe și mantii formale pentru această ocazie istorică.

Roba a acoperit în mare parte rochia prințesei, o rochie de Alexander McQueen, brandul care i-a creat și rochia de mireasă, din crep de mătase cu motive de trandafiri, brusturi, narcise și trifoi pentru a semnifica cele patru națiuni ale Regatului Unit.

Prințesa Charlotte, în vârstă de 8 ani, s-a asortat cu mama ei într-o rochie Alexander McQueen cu modele similare. Ținuta Reginei Camilla a fost similară, iar acest lucru a fost făcut în mod deliberat, a declarat pentru People Chloe Savage, care s-a ocupat de broderia ținutelor. "Kate și Camilla au fost foarte implicate implicate".

În calitate de soție a Prințului William, moștenitorul tronului, Kate Middleton a renunțat la a purta o tiara, a lăsat-o pe Regina Camilla să fie în prim plan cu coroana. Prințesa a apărut cu un accesoriu mult mai elegant pe cap

Totodată, e de menționat faptul că rochia lui Kate Middleton de la încoronare a putut fi admirată doar atunci când a fost dezvăluit portretul oficial al familiei regale după încoronare. Mulți au speculat că Prințesa a purtat rochii diferite, însă nu e așa, a avut o singură rochie albă, cu detalii superbe. Misterul a fost spulberat!

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe