Motivul incredibil pentru care Ducesa Sophie n-a fost lăsată să participe la înmormântarea Prințesei Diana

29 iulie 2025   Royals

Deși forma un cuplu cu Prințul Edward de ani de zile, Sophie nu a participat la funeraliile lui Lady Di.

Sophie, actuala Ducesă de Edinburgh, a fost un membru important al familiei regale timp de ani de zile, dar nu a participat la înmormântarea Prințesei Diana din 1997, iar o nouă carte pretinde că știe adevăratul motiv.

În cartea „Sophie: Saving the Royal Family”, scrisă de Sean Smith, autorul a spune că Sophie nu a mers la înmormântarea Prințesei Diana, pe 6 septembrie 1997, din cauza asemănării izbitoare care exista între ea și regretata prințesă.

Era conștientă că seamănă cu Prințesa Diana, de la distanță

„A decis că ar fi prea supărător pentru mulțime dacă ar merge”, a scris Smith în biografia publicată pe 17 iulie, conform Daily Mail. „Era conștientă că seamănă cu Prințesa Diana, de la distanță și a luat decizia aceasta într-un mod grijuliu și atent. Familia regală a susținut-o pe deplin.” Sau, cel mai probabil, chiar familia regală este cea care a convins-o că trebuie să facă asta...

Atât regretata Prințesă de Wales, cât și Sophie și-au purtat în acei ani părul blond tuns scurt. Acum în vârstă de 60 de ani, Sophie și-a lăsat mai târziu părul să crească într-un bob mai lung, pe care continuă să-l adopte și astăzi.

Diana și Sophie aveau trăsături similare, cu ochi albaștri și păr deschis la culoare, iar Ducesa de Edinburgh chiar a comentat odată despre această asemănare. „Nu neg că semănăm. Dar nu aș putea concura vreodată cu imaginea Dianei. Nu sunt Diana”, a declarat Sophie pentru Daily Mail în anii '90, potrivit Daily Express.

La momentul morții Dianei, actuala Ducesă de Edinburgh lucra în relații publice, era cunoscută sub numele de fată, Sophie Rhys-Jones, și se întâlnea cu cel mai mic fiu al Reginei Elisabeta, Prințul Edward. Mai mult, se spune că apariția lui Sophie în familia regală, undeva la începutul anilor '90, a făcut-o pe Prințesa Diana s-o privească ca pe o posibilă rivală. 

Din păcate, fanii regali n-au avut șansa să le vadă pe cele două cumnate regale împreună la evenimente oficiale, căci Prințul Charles și Prințesa Diana și-au anunțat despărțirea în 1992, iar cea din urmă a murit în 1997 - cu doar doi ani înainte de nunta Prințului Edward cu Sophie Rhys-Jones.

Cu toate acestea, atunci când a apărut la palat, britanica de rând a fost privită ca o eventuală înlocuitoare a Prințesei Diana în prima linie regală.

Cu puțin timp înainte de nunta lui Edward cu Sophie, jurnalista Emma Cook scria că mulți erau „dornici să creeze o similitudine între Sophie și Diana”.

„Dincolo de tenul lor trandafiriu și costumele lor elegante, există, însă, puține asemănări între cele două. Dacă Diana a fost Regina Inimilor, atunci Sophie este Prințesa Prezentării: echilibrată și fără a lăsa nimic la voia întâmplării”, a continuat s-o descrie jurnalista britanică.

Sophie avea 33 de ani când a fost anunțată logodna ei cu Prințul Edward, spre deosebire de Diana, care avea doar 19 ani atunci când a fost împinsă pe scena mondială. Sophie lucra, de asemenea, pe post de consultant de PR la propria ei companie, ceea ce înseamnă că avea o carieră de succes înainte de a-și dedica viața îndatoririlor regale. La acea vreme, Sophie era și „cel mai de rând om” care a intrat, prin căsătorie, în familia regală, în timp ce Diana provenea dintr-un mediu aristocratic.

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe