Mult lux, dar și multe lacrimi! 15 ani de la cea mai „nefericită” nuntă princiară!

A fost o nuntă de 45 de milioane de euro, trei zile de festivități, două ceremonii, o operă transformată în sală de recepții și un palat medieval împodobit ca un platou de film. Dar, dincolo de luxul orbitor, nunta Prințului Albert de Monaco cu înotătoarea sud‑africană Charlene Wittstock a rămas în istorie pentru altceva: lacrimile miresei. Lacrimi care au eclipsat diamantele, invitații celebri și fastul Grimaldi.

În 2011, Principatul Monaco nu mai văzuse o asemenea efervescență de la nunta Prințului Rainier cu starul hollywoodian Grace Kelly. Prințul Albert de Monaco avea 53 de ani, era suveran de șase ani și, în sfârșit, urma să se căsătorească cu înotătoarea sud‑africană Charlene Wittstock. Ceremoniile au fost programate inițial pentru 8–9 iulie, dar au fost devansate pentru a evita suprapunerea cu reuniunea Comitetului Internațional Olimpic din Durban. „Amândoi trebuiau să fie acolo”, nota publicația „Paris Match”, motivând devansarea ceremoniei, iar invitații IOC, inclusiv președintele Jacques Rogge, au fost incluși pe lista oficială.

Pe 1 iulie, în Salonul Tronului, a avut loc căsătoria civilă. A doua zi, în curtea Palatului Grimaldi, arhiepiscopul Bernard Barsi a oficiat ceremonia religioasă. Peste 3.500 de oameni s-au strâns la porți, dornici să vadă cei 400 de invitați: membri ai cinci case regale europene, Karl Lagerfeld, Cavalli, Naomi Campbell, Gerard Butler, sportivi, diplomați, aristocrați. Dar toți ochii erau pe Charlene.

A apărut la brațul tatălui ei, într-o creație Giorgio Armani din satin duchesse ivoire, cu o broderie frontală de 40.000 de cristale Swarovski. O creație cu croială minimalistă Bardot, cu siluetă sculptată și o trenă imensă, care se mișca ca o cortină de teatru. „Un model menit să rămână în istorie”, scria presa spaniolă. Vălul de tul îi acoperea fața, iar în loc de tiară, o tradiție rară în Monaco, purta o broșă florală din diamante și cristale Swarovski, prinsă în cocul clasic, cu volum pe creștet.

Și totuși, în mijlocul perfecțiunii, Charlene Wittstock plângea. Iar lacrimile ei au devenit subiectul zilei. „Era atât de emoționată încât plânsul a devenit protagonist”, scria „Hola!”; „Nu părea fericită”, titra „Gala”. Zvonurile despre o posibilă „fugă” înainte de nuntă, despre presiuni, despre tensiuni cu familia Grimaldi au reapărut. Un oficial monegasc declara pentru „Le Journal du Dimanche”: „Charlene a vrut să plece, dar nu i s-a permis”. Un citat care a făcut înconjurul lumii.

După ceremonie, zâmbetul ei a revenit timid. Pe balcon, sărutul a fost scurt, protocolar, departe de romantismul hollywoodian al Prințului Rainier și Grace Kelly - care s-a dovedit că nu au avut nici ei un mariaj fericit... La recepția din Opera Garnier, Charlene și-a schimbat ținuta, îmbrăcând o tot o rochie albă, un Armani Privé cu transparențe, volane și o diademă rigidă „ca o ploaie de stele”. Fără bijuterii, fără exuberanță.

Luna de miere? În Mozambique. Departe de Monaco, departe de zvonuri, dar nu și de speculații.

Astăzi, la 15 ani distanță, nunta rămâne un paradox: un spectacol regal impecabil, acoperit de umbre, lacrimi și întrebarea care nu a dispărut niciodată: a fost Charlene fericită în ziua în care a devenit prințesă?

FOTO: Getty Images, Palatul Princiar