Mutarea surpriză a Prințesei Alexia a Țărilor de Jos. A decis în ce oraș va studia și ce anume

12 august 2024   Royals

Prințesa olandeză s-a hotărât, în ​​sfârșit, ce vrea să învețe și ce specializare să aibă. Alexia este a doua născută a Regelui Willem-Alexander și a Reginei Maxima ai Țărilor de Jos.

Prințesa olandeză se va muta la Londra în doar câteva săptămâni, după ce vineri s-a aflat că va studia la University College London Știința și Ingineria pentru Schimbare Socială, scrie publicația HELLO!.

Potrivit NL Times, a doua fiică a Regelui Willem-Alexander și a Reginei Máxima a luat decizia oarecum în ultimul moment, având anterior mai multe preferințe. Totuși a hotărât să-și continue studiile în Marea Britanie.

În iunie, tânăra în vârstă de 19 ani a recunoscut că a fost „puțin stresată, neputând să aleagă” unde să studieze și a luat în calcul mai multe opțiuni, inclusiv Universitatea Groningen din Țările de Jos.

Nu este prima oară când această membră a familiei regale olandeze studiază în Marea Britanie. Între 2021 și 2023, Prințesa Alexia a urmat cursurile United World College of the Atlantic din Țara Galilor, călcând astfel pe urmele tatălui ei, regele Willem-Alexander.

După ce a terminat liceul, Prințesa Alexia a făcut pauză un an educațional. S-a gândit la el ca la un an sabatic, menit să fie dedicat călătoriilor și creșterii personale.

În timpul anului ei sabatic, Alexia și-a făcut prima apariție regală oficială solo la ceremonia de botez a navei VOX Alexia din Rotterdam.

Săptămâni mai târziu, ea s-a alăturat părinților și surorii sale mai mari, Prințesa Catharina-Amalia, în vârstă de 20 de ani, pentru o altă premieră regală, apărând la balconul regal în ziua deschiderii parlamentului olandez de ”Ziua Prințului”.

În timp ce Alexia își termina studiile în Țara Galilor, Prințesa moștenitoare Catharina-Amalia urma universitatea de la Amsterdam, unde continuă să studieze.

Prințesele arătau uimitor împreună. Alexia a purtat o rochie Zhivago roz, cercei cu diamante și un accesoriu de păr floral.

Prințesa a purtat și pentru prima dată Ordinul Leului Olandez, în onoarea titulaturii recent primite, de Cavaler al Casei Ordinului Leului de Aur, la împlinirea vârstei de 18 ani.

Foto: GettyImages & Profimedia

Mai multe