Nepoata reginei, în fustă mini? A afișat o siluetă de vis, după ce-a născut a treia oară
Cutumele regale de la palatul britanic cer ca membrii Coroanei să afișeze ținute cât se poate de sobre.
Nu este cazul acestei nepoate a regretatei Regine Elisabeta a II-a, care nu se bucură de statut regal și nici nu-și dorește asta.
În vârstă de 41 de ani, Zara Tindall, fiica Prințesei Anne, a afișat o dispoziție de zile mari la cursa de cai Magic Millions organizată în weekend în Queensland, Australia. Aceasta a participat la eveniment alături de soțul ei, fostul jucător de rugby Mike Tindall, în vârstă de 44 de ani.
Însă detaliul care a atras cel mai mult atenția a fost ținuta fiicei Prințesei Anne, aceasta optând pentru o rochie bleu cu print vesel, extrem de scurtă, lăsând la vedere o pereche de picioare foarte fit, pe care Zara nu le-a mai arătat, până acum, la evenimentele regale. Protocolul nici n-ar lăsa-o să facă asta, de altfel.
Zara Tindall și soțul ei se află în vacanță în Australia, iar la evenimentul din weekend cei doi au fost într-o dispoziție de zile mari, pozând amuzați alătură de ceilalți invitați, sărutându-se și mângâindu-se fără rezerve în fața fotografilor.
Nu este prima dată când Zara poartă rochii sau fuste scurte atunci când nu participă la evenimente care au legătură cu familia regală, însă diferența este că, acum, nepoata reginei își permite să o facă.
Zara Tindall a slăbit vizibil după ce l-a născut pe cel de-al treilea ei copil cu Mike Tindall, un băiețel botezat Lucas Philip, venit pe lume în martie 2021. Cei doi mai sunt părinții a două fete, prima lor născută, Mia, împlinind mâine nouă ani, în timp ce fiica mijlocie, Lena, are patru ani.
Căsătorită în 2011 cu Mike, Zara este singura nepoată a Reginei Elisabeta care nu beneficiază de titlu și privilegii regale și, prin urmare, nu este obligată să reprezinte Coroana la evenimente publice.
Foto: Profimedia