Nepoliticos, răsfățat și lăudat de Charles pe nedrept. Prințul Harry, un portret deloc flatant făcut de un fost coleg de școală
Un prieten din copilărie al Prințului William și al Prințului Harry a dezvăluit pentru Daily Mail că viața acestora în Familia Regală a fost „total mizerabilă”, descriindu-i cum erau cu adevărat în timpul școlii.
Pe numele lui Humphrey Ker, bărbatul citat și William au fost colegi de clasă la Școala Ludgrove, în 1990, înainte de a urma împreună colegiul Eton, în 1995, acolo unde a venit și Harry, câțiva ani mai târziu.
Actorul și scriitorul Humphrey Ker, care locuiește acum în Los Angeles, a împărțit chiar și un cămin cu viitorul rege, la vârsta de șapte ani.
"Harry era foarte distractiv, dar și mult mai urât în comportament”
Cu toate acestea, chiar și la vârsta de șapte ani, Humphrey a spus că „a simțit cu adevărat compasiune” pentru tinerii prinți, în contextul atenției sufocante pe care au primit-o din partea publicului. „În acea perioadă, Diana era pe prima pagină a ziarelor în fiecare zi. Toată lumea știa tot ce se întâmpla. William a fost întotdeauna foarte dulce și sensibil. Știa pur și simplu care erau responsabilitățile sale. Harry era mult mai maniac: foarte distractiv, dar și mult mai urât în comportament.”
„Îmi pare atât de rău pentru ei. E chestia aia cu colivia aurită. Pur și simplu aveau o viață mizerabilă”, a adăugat regizorul citat de Daily Mail.
Spusele sale le confirmă total pe cele ale lui Ingrid Seward, jurnalista care a urmărit familia regală timp de 40 de ani și care a scris anterior că regretata regină i-a considerat întotdeauna pe copiii lui Charles și ai Dianei niște „băieți neascultători”.
Când era la colegiul Eton, potrivit autoarei regale Katie Nicholl, Harry era mai „interesat să se distreze”, așa că nu a fost o mare surpriză când prințul a picat două dintre examenele din ultimul an.
Actualul Duce de Sussex a părăsit Eton în august 2003, cu calificativul B în Arte și D la Geografie. Chiar și așa, tatăl lui, pe atunci Prințul Charles, a spus că este „foarte mândru” de rezultate și că fiul său „a muncit din greu pentru aceste examene”.
În ciuda rezultatelor sale academice slabe, Harry a primit un loc la Academia Militară Regală din Sandhurst, acolo unde mezinul Dianei și-a finalizat pregătirea pentru a deveni ofițer în armată. Prințul William, pe de altă parte, s-a descurcat bine la colegiu și, mai târziu, la Universitatea St. Andrews din Scoția.
Foto: Getty Images, Profimedia