Nicolae al României şi Alina-Maria Binder, invitaţi la bal
După un periplu prin Bucovina, cuplul princiar a fost din nou în lumina reflectoarelor, în inima Ardealului.
Nepotul Regelui Mihai şi aleasa inimii sale au plecat să descopere frumuseţile ţării. După un scurt popas în frumoasa Bucovină, cei doi au ajuns la Viscri, cu a sa biserică fortificată şi case tradiţionale, şi apoi la Sighişoara, cu străduţele sale romantice, clădiri colorate şi cetatea sa medievală.
Următoarea lor oprire a fost lângă Sighişoara, unde Nicolae al României şi Alina-Maria Binder au fost oaspeţii de seamă ai balului de la conacul Apafi din Mălâncrav.
Pentru această ocazie, partenera de viaţă a lui Nicholas Medforth-Mills a purtat un corset negru şi o fustă din voal, de culoare roz pal.
Iată câteva fotografii postate de cei doi zilele trecute pe conturile lor de socializare.