Nicolae și Alina ai României, întâlnire emoționantă cu copiii. Postura inedită în care vor fi văzuți

21 noiembrie 2024   Royals

Să întâlnești un cuplu regal este un eveniment marcant, chiar dacă se întâmplă la o vârstă fragedă.

Această ocazie o au sâmbăta aceasta copiii care vor intra pe site-ul Biblioteca Prichindeilor, de la ora 10, pentru o întâlnire pe zoom cu Alina și Nicolae ai României, care le vor citi povești.

"Te întrebi ce ne vor citi de această dată? Ei bine, dacă ție și prichindeilor vă plac poveștile pline de umor, eroii inediți, aventurile cu prințese și dragoni, precum și prieteniile ieșite din comun, atunci nu poți pierde această întâlnire de lectură! Vom asculta povestea lui Sir Nufărel, sau...o poveste mare cu o broască mică. Nu uita să salvezi data și ora în calendar, iar dacă încă nu ai completat formularul pentru a putea primi linkul de participare la eveniment, atunci intră pe site-ul nostru - www.bibliotecaprichindeilor.com -, sau lasă-ne un mesaj și îți trimitem linkul direct", se arată în postarea de pe Facebook a celor de la Asociația Biblioteca Prichindeilor. 

La o întâlnire precedentă, care a avut loc în luna septembrie, 50 de conturi unice au participat la întâlnirea pe Zoom cu Nicolae și cu Alina ai României.

Așa cum era de așteptat, copiii au fost foarte curioși să afle mai multe despre viața de zi cu zi a unei familii regale. "Cum arată o zi normală pentru un prinț adevărat?", "Ce cadou vreți de la Moș Crăciun?", "Aveți coroană și sabie?", "Știți să jucați baschet?": acestea au fost doar unele dintre întrebările primite de nepotul Regelui Mihai și de soția sa. 

"Aveam emoții, ne era teamă să nu facem vreo gafă, să nu încălcăm protocolul. Din primele minute, încă de la probele tehnice avute cu Principele și Principesa, toate temerile ni s-au risipit și zâmbetele până la urechi ni s-au lipit de chip și încă sunt aici. Pentru că am descoperit doi oameni, înainte de orice titlu. Calzi, frumoși, flexibili, atenți, generoși. Ne-au citit nu una, ci două povești și au citit pe voci. Au zâmbit încontinuu, au luat în serios fiecare întrebare primită de la copii. Au făcut și glume. Când au fost întrebați unde sunt copiii lor acum, Principele a răspuns: Cineva trebuie să aibă grijă și de bunici", se arată în postarea de după eveniment, completată de o serie de imagini cu Nicolae și Alina via Zoom. 

Foto: Facebook, arhiva personală

Mai multe