Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Pe ducesa nimfomană n-a săturat-o apetitul crescut al soțului. Amantlâcurile de la Palat sunt șocante.
Pozează în ipostaze de bunică perfectă acum, la 66 de ani, însă fosta noră a Reginei Elisabeta este doar una dintre multe pete pe obrazul bătucit al monarhiei britanice. Foștii Duci de York Andrew și Sarah au împotmolit serios imaginea Casei Regale în acest început de 2026.
Nu că ar fi avut vreo reputație extraordinară până acum, însă comportamentul lor șocant recent și complet revelat în raport cu pedofilul Epstein nu au făcut decât să reaprindă un foc mocnit al dedesubturilor lipsite de orice morală la Palat.
Oamenii simt un profund dezgust mai ales în ceea ce îi privește pe acești doi repudiați Andrew și Sarah.
Informații reprobabile au ieșit la iveală din tinerețea lor. Pe lângă infidelitățile cunoscute deja, pentru public a fost șocant să afle că fosta Ducesă și noră a Elisabetei chiar se îndrăgostise de predatorul sexual Epstein, ba chiar l-a rugat să o ia de nevastă.
Se susține de mult timp că atât Fergie, cât și Andrew au avut aventuri multiple în timpul căsniciei lor explozive, iar un nou raport susține că aventurile îndrăznețe ale lui Sarah au avut loc chiar și în biroul privat al lui Andrew.
Sarah Ferguson și Andrew Mountbatten Windsor s-au autointitulat cândva „cel mai fericit cuplu divorțat din toate timpurile”, dar nu este un secret faptul că mariajul lor a rezistat în fața a numeroase scandaluri.
Ferguson a avut reputația de ”Ducesă nimfomană”, care foarte greu putea fi satisfăcută. N-a reușit nici soțul ei, la vremea respectivă spunându-se despre el că avea un apetit sexual exacerbat.
Faimoasele fotografii ale lui Fergie cu iubitul ei american John Bryan care îi sugea degetele de la picioare au fost lovitura finală pentru căsnicia cuplului, dar au ieșit la iveală detalii noi despre presupuse aventuri de ambele părți. Potrivit The Mirror, Andrew s-a culcat cu peste o duzină de femei, doar în primul an de căsătorie cu Sarah.
În ciuda faptului c-au avut o lună de miere... șocantă, unde nu doar că s-au epuizat reciproc, ci au reușit să facă angajaților, suprasolicitându-i cu mese și chiolhanuri. Cei doi par reprezentanții tipici ai oamenilor care nu știu să spună stop. S-au dedat plăcerilor fără măsură.
În memoriile sale, „The Royal Insider: My Life with the Queen, the King and Princess” („Insiderul regal: Viața mea cu regina, regele și prințesa”), fostul majordom regal Paul Burrell a susținut că Andrew era „îndrăgostit” la început de noua sa soție și că efectiv stătea zile și nopți numai în pat cu ea.
Cu toate acestea, după ce și-a mai pierdut interesul, Fergie ar fi căutat senzații tari. Sexul era prioritar, iar obsesia sa pentru plăcerile sexuale i-ar fi dăunat. Presa n-a iertat-o, dezvăluirile n-au lipsit și au dus inclusiv la o ceartă teribilă cu Prințesa Diana, marcând sfârșitul prieteniei lor.
Și toate astea par să se confirme, după ce și în dosarele Epstein numele ei apare în cele mai bizare circumstanțe. Mai mult, s-a aflat că și-a dus inclus fiicele să-l cunoască pe prădătorul sexual, despre care nu avea cum să nu știe cu ce se ocupa.
Nebănuite sunt căile unora, iar cele mai recente dezvăluiri șochează și probabil că vor continua să ne șocheze mult timp de acum încolo.
Foto: Profimedia