Noii Prinți ai Inimilor. Îndoliații William și Kate Middleton au făcut o baie de mulțime

16 septembrie 2022   Royals

Evenimentele marcate de dispariția Reginei Elisabeta continuă, iar membrii familiei regale britanice sunt în prim plan.

Dintre aceștia, cea care iese în evidență este, cu siguranță, noua Prințesă de Wales, Kate Middleton. 

Îmbrăcată într-o ținută sobră de doliu, ieri, noua Prințesă de Wales în vârstă de 40 de ani l-a însoțit pe Prințul William într-o vizită la reședința din Sandringham a răposatei suverane, acolo unde a admirat muntele de flori și de ofrande lăsate de supușii regali pentru Elisabeta.

În timpul vizitei, Kate Middleton a fost întrebată de o localnică din Norfolk cum se descurcă copiii Louis, Charlotte și George, după ce au aflat că și-au pierdut străbunica.

Prințesa i-a mulțumit pentru întrebare și a spus că cei mici se descurcă bine și că sunt foarte bine îngrijiți la școală. Unei alte persoane din mulțime, prințesa i-a dezvăluit că Prințul George, în vârstă de nouă ani, este singurul care a înțeles că regina a murit.

În schimb, frații lui mai mici, Charlotte, de 7 ani, și Louis, de 4 ani, au înțeles ceva mai puțin din tot ceea ce se întâmplă.

Prințul William a vorbit și el cu oamenii din mulțime, spunându-le că este o perioadă grea pentru familie, una care i-a amintit de moartea mamei sale, Prințesa Diana, în 1997.

După ce o persoană îndoliată i-a spus că se simte emoționată și că îi vine să plângă, William i-a răspuns: „Nu plânge acum, că voi începe și eu”. „Îmi dau seama acum că ea a fost bunica tuturor – după cum au reacționat oamenii”.

Familia regală britanică se pregătește pentru înmormântarea de stat a celei care a fost Regina Elisabeta a II-a, eveniment care va avea loc luni, 19 septembrie. 

Regele Charles va conduce convoiul funerar alături de Prințesa Anne, Prințul Andrew și Prințul Edward, cu Prinții William și Harry mergând în spatele acestora.

Foto: Profimedia

Mai multe