Noul acasă al Prinților de Wales. Motivul pentru care Prințul William considera fosta lor locuință ca fiind "blestemată"
Kate Middleton și Prințul William împreună cu cei trei copii ai lor vor petrece Crăciunul acestui an într-o nouă locuință, una mai potrivită statutului lor.
Este vorba despre conacul Forest Lodge, casa cu opt dormitoare din Windsor, aflată la o distanță confortabilă de locul în care au adunat doar amintiri triste.
Noua lor locuință se vrea a fi „casa lor pentru totdeauna”, căci Kate și William sunt hotărâți să locuiască acolo chiar și după ce prințul va urca pe tron.
Dacă dăm timpul în urmă, o să observăm că așa au decis și atunci când s-au relocat în Adelaide Cottage, în 2022, o cabană confortabilă cu patru dormitoare, în care familia de Wales se instalase destul de bine, deși locul era puțin cam înghesuit pentru o familie cu trei copii.
Judecând la rece, este clar că perioada petrecută acolo a fost măcinată de amintiri nefericite pentru cei cinci: este casa în care locuiau când au primit vestea morții Reginei Elisabeta a II-a și diagnosticele de cancer ale Regelui Charles și ale lui Kate. Una peste alta, Adelaide Cottage are, într-adevăr, niște amintiri neplăcute asociate cu ea: Kate, William și copiii au trăit acolo unele dintre cele mai dificile momente ale lor, ca familie, iar William ajunsese să considere fosta lor casă ca fiind „blestemată”.
„Din păcate, fiecare colț din Adelaide Cottage poată câte o amintire neplăcută”, a declarat o sursă din interiorul familiei pentru Daily Mail. „Este o casă frumoasă și au avut speranțe atât de mari când s-au mutat, dar în cele din urmă au trăit unele dintre cele mai dificile momente acolo, ca familie. Nu e de mirare că William simte că locuința e blestemată.”
Tehnic vorbind, Forest Lodge, conacul achiziționat de Coroană în 1892, este cu siguranță o îmbunătățire față de casa cu patru dormitoare pe care Kate și William tocmai ce-au evacuat-o. Situată în inima Windsor Great Park, pe un domeniu imens, de aproximativ 4.800 de acri, Forest Lodge oferă un cadru ideal pentru o familie care caută stabilitate și intimitate.
Pentru Kate în special, mutarea este schimbarea mult așteptată. Mult mai optimistă acum, după ce a trecut de hopul ședințelor de chimioterapie și de sperietura diagnosticului de cancer, se vede pe ea și pe William îmbătrânind împreună pe proprietatea veche de peste 300 de ani.
„După ultimii doi ani, cu tot stresul emoțional al bolii și al rupturilor familiale, acest nou început este exact ceea ce are nevoie. Se spune că mutarea într-o casă nouă poate fi unul dintre cele mai stresante lucruri din viață, dar pentru William, Catherine și copiii lor, cred că va fi ca o gură de aer proaspăt binevenită”, este de părere fosta corespondentă regală pentru BBC Jennie Bond.
În ceea ce-l privește, William vede acest nou capitol din călătoria medicală a lui Kate ca pe o „a doua șansă la o viață împreună”. „William a făcut un pas înainte în timpul bolii lui Kate”, a declarat o sursă citată de The Sun. „A preluat atât de multe îndatoriri suplimentare. A fost cel mai atent soț, iar toată lumea, inclusiv Kate, spune asta.”
Citește materialul integral în noul număr al revistei OK!, aflat acum pe piață.
Foto: Getty Images, Profimedia, Instagram