O actriță celebră, certată pentru că i-a cerut un sărut Prințului William. N-a reușit să-l convingă

Actrița premiată cu Oscar a petrecut un moment amuzant cu viitorul rege, în timp ce își accepta titlul de Dame chiar la Palatul Buckingham.

O actriță britanică legendară a dezvăluit momentul în care a fost certată în glumă de Prințul William după ce i-a cerut un sărut.

Emma Thompson îl cunoștea pe Prințul de Wales de ani de zile, când a primit titlul de damă de la acesta în noiembrie 2018, în urma unei prietenii cu Regele Charles care datează din anii 1990. Actrița premiată cu Oscar, care a prezentat și Premiile Earthshot ale lui William, a împărtășit un moment jucăuș cu viitorul Rege în timp ce i se înmânau distincțiile, inclusiv cerându-i un sărut în timpul ceremoniei.

Vorbind reporterilor în timp ce promova filmul Disney Cruella, doamna Thompson a spus: „Prințul William a fost absolut fantastic. I-am scris o scrisoare de admirație după aceea. Fața și limbajul corpului său, atât de amabile și generoase cu fiecare persoană.”

„Îl cunosc de când era mic, serios”, a adăugat ea.

„Întotdeauna mi-a plăcut de el. Nu-mi venea să cred cât de înalt se făcuse. I-am spus: «Cred că ar fi mai bine să nu te sărut», iar el a spus: «Probabil mai bine nu».”

Distincția de „Dame” pe care a primit-o Emma Thompson este una dintre cele mai înalte onoruri acordate de monarhia britanică. Mai exact, ea a fost numită Dame Commander of the Order of the British Empire (DBE) – echivalentul feminin al titlului de „Sir”.

Acest titlu face parte din sistemul de distincții al Ordinul Imperiului Britanic, instituit în 1917 de Regele George al V-lea. El este acordat persoanelor care au avut contribuții excepționale în domenii precum arta, știința, caritatea sau serviciul public.

În cazul ei, recunoașterea vine pentru o carieră remarcabilă în film și teatru , este una dintre puținele persoane care au câștigat atât Premii Oscar pentru actorie, cât și pentru scenariu. Titlul de „Dame” îi permite să folosească oficial apelativul „Dame Emma Thompson”, fiind un semn de prestigiu și respect la nivel național și internațional.

Ceremonia de acordare a înaltelor distincții se ține de regulă la Palatul Buckingham, unde distincția este înmânată de monarh sau de un membru senior al familiei regale.

Emma a primit-o de la Prințul William în 2018, când Regina Elisabeta încă trăia.

În prezent, cele mai multe astfel de distincții sunt acordate în continuare de William, dar și de mătușa sa, Prințesa Anne, sub domnia Regelui Charles al III-lea.

Și nu e doar un titlu simbolic: este o recunoaștere oficială de cel mai înalt rang pentru impactul pe care l-a avut în cultură.

Iar Emma, care se înțelege perfect și cu Prințesa Kate face adesea glume legate de adorația pe care o avea pentru William încă de când era foarte tânăr.

Ea a mai povestit că apoi i-a adresat prințului o întrebare despre el însuși, la care acesta a răspuns: „Vă rog să nu mai vorbiți despre mine, aici este vorba despre dumneavoastră”.

Dame Emma nu este singura care îl iubește pe viitorul monarh, un nou sondaj realizat de Channel 5 numindu-l drept cel mai popular membru al Familiei Regale în rândul publicului larg, urmat îndeaproape de soția sa, Prințesa de Wales.

William are 76% în Lista Regală de Popularitate 2026, urmat de Prințesa Kate cu 75%, Prințesa Anne, cu 69% și Regele Charles, cu 61%.

Foto: Profimedia

Mai multe pentru tine...