O nouă apariţie stilată! Prinţul Carl Philip şi Prinţesa Sofia, pe covorul roşu
Toate privirile au fost îndreptate către Prinţesa Sofia a Suediei şi soţul său, Prinţul Carl Philip, atunci când şi-au făcut apariţia la Swedish Sports Gala, luni seară.
Prezenţi, luni seară, la o gală
Viitorii părinţi, care îşi vor cunoaşte primul copil în aprilie, au păşit pe covorul roşu al evenimentului ţinându-se de mână şi radiind de fericire. Îmbrăcaţi în haine de gală, cei doi au fost în centrul atenţiei la acest eveniment.
Extrem de eleganţi pe covorul roşu
Prinţesa Sofia, 31, a avut o apariţie ireproşabilă, purtând o rochie lungă, de seară, de culoare albastru închis. În talie şi-a legat un cordon, marcând astfel burtica de graviduţă.
Toate privirile au fost aţintite asupra celor doi
Prinţul Carl Philip, 36, s-a ridicat la nivelul soţiei sale, purtând un costum extrem de elegant, negru, şi un papion.
La gala respectivă au participat numeroase staruri din Suedia, din domeniul sportului, printre care înotătoarea Emma Igelstrom, şi jucătoarea de box Mikaela Lauren, care au socializat cu tânărul cuplu princiar.
Vestea că Prinţesa Sofia este însărcinată a venit la patru luni de la fastuoasa lor nuntă din vara anului 2015. Şi se pare că cei doi deja au primit câteva sfaturi despre ceea ce o să urmeze. Prinţesa Sofia a dezvăluit că a primit sfaturi de la cele două cumnate ale sale, respectiv PrinţesaMadeleine şi Prinţesa Victoria, care au o experienţă mai bogată în ”meseria de părinte„.
Sursa foto: Getty Images