O regină fără pretenții: Letizia a purtat o rochie de la H&M, ce costă mai puțin de 150 de euro
Este bine-cunoscut că regina spaniolă este o mare promotoare a brandurilor mass-market, accesibile oricărui buzunar. Cu toate acestea, puțini s-ar fi așteptat ca Regina Letizia să poarte o rochie de la un brand de stradă la o ocazie specială.
Când spanioloaica a participat la premiile Fundației Prințesa de Girona, la Hotelul Camiral Caldes de Malavella, aceasta a ales o superbă rochie neagră, potrivită cu ocazia, însă surpriza a fost că piesa nu era de la un brand de lux, dimpotrivă.
Rochia face parte din colecția Conscious Black Midi de la H&M, din anul 2018, și se vindea la un preț de circa 135 de euro. Piesa cu design atemporal prezintă un decolteu elegant în V, o fustă evazată, un finisaj satinat și un design fără mâneci.
Letizia și-a completat cu mult bun gust ținuta de seară cu o pereche de pantofi argintii și o geantă clutch aurie de la Magrit, unul dintre brandurile ei preferate.
Regele a fost însoțită la această gală de către Regele Felipe al IV-lea al Spaniei și de fiicele lor, Prințesa Moștenitoare Leonor și Infanta Sofia.
Fanii regali s-au grăbit s-o complimenteze pe regină pentru alegerea ei vestimentară modestă și promovarea sustenabilității în modă. H&M și-a lansat colecția Conscious în 2018, în încercarea de a crea un lanț de producție mai etic și durabil.
„O regină care poartă o rochie ce costă mai puțin de 150 de euro... aceasta este o adevărată regina”, a comentat un fan, în timp ce altul a spus: „Arată grozav în această rochie. Ea este una dintre acele persoane care pot face ca o rochie ieftină să arate ca fiind couture, cel puțin în fotografii”.
Într-adevăr, nu este prima dată când Letizia ne surprinde cu alegerile ei vestimentare și când ne dăm seama că o rochie care arată foarte prețios și scump are, de fapt, un preț accesibil multora.
Foto: Profimedia