O regulă bizară! Copiii lui Kate Middleton și-ai Prințului William nu au voie să stea cu adulții la masă
Câteodată, regulile pe care le aplică regalii în particular ne lasă muți de uimire.
Prințul William și Kate Middleton sunt niște părinți foarte atenți când vine vorba de creșterea celor trei copii ai lor, Prințul George, de 10 ani, Prințesa Charlotte, de 9 ani și Prințul Louis, de 5 ani.
Cu toate acestea, oricât de iubitori ar fi Prinții de Wales, au o regulă strictă privind masa în familie.
Ei bine, fostul bucătar regal Darren McGrady a declarat pentru revista Harper’s Bazaar că copiilor regali „nu le este permis să stea cu adulții la masă până când nu învață arta conversației politicoase”. Chef-ul a lucrat pentru regretata Regina Elisabeta a II-a timp de aproximativ 15 ani.
Bucătarul a adăugat că și în timpul Crăciunului, copiii de Wales au stat împreună cu bonele lor și vor face asta până când vor ajunge la vârsta la care pot sta liniștiți cu adulții în public.
„Copiii au mâncat întotdeauna în altă cameră până când au ajuns la vârsta la care se pot comporta corect la masa”, a explicat McGrady. Ei bine, se pare că această regulă se aplică doar la reuniunile de familie pompoase, când este prezent la masă suveranul Angliei.
Prinții de Wales s-au dovedit în repetate rânduri a fi foarte implicați în creșterea copiii lor. În ciuda numeroaselor lor angajamente regale, Prințul William și Kate Middleton își conduc în mod regulat copiii la școală și se asigură că cel puțin unul dintre ei este acasă pentru întoarcerea lor, ori de câte ori este posibil.
Mai mult, un prieten apropiat al familiei regale a dezvăluit că William și Kate au primit permisiunea de la Regina Elisabeta și de la Charles să se concentreze pe tânăra lor familie mai presus decât pe îndatoririle regale.
„Familiile regale, de-a lungul generațiilor, nu au avut șansa de a pune acele fundații părinți-copii în mod corect, dar ei au șansa asta”, a mai spus chef-ul Darren McGrady.
Foto: Profimedia, Getty Images