Outfitul preferat al Reginei Letizia! L-a purtat de 5 ori

8 noiembrie 2016   Royals

Un eveniment oficial presupune întotdeauna un efort stilistic din partea unei  persoane publice. Iar când persoana în cauză este chiar Regina Spaniei, atunci vorbim de o adevărată desfăşurare de forţă. Make-up artişti, hairstylişti, stilişti sau consilieri de imagine, toţi sunt convocaţi atunci când vine vorba de o apariţie publică a capetelor regale.

A reciclat de 5 ori un outfit Hugo Boss

Cu toate acestea, cea mai recentă apariţie Reginei Letizia ne face să credem că i-a concediat pe toţi cei responsabili de apariţia ei şi că a dat iama în garderobă de una singură. Nu încercăm să fim răutăcioşi, însă nu putem să nu remarcăm un nou record al unei ţinute reciclate.

Soţia Regelui Spaniei s-a prezentat la un eveniment comemorativ, foarte important, într-o ţinută pe care o ştim foarte bine, căci Letizia a mai purtat-o de alte patru ori înainte. E vorba de un outfit compus dintr-o bluză albă, un sacou negru şi o fustă Hugo Boss, în dungi, la care a potrivit o geantă neagră şi o pereche de stilettos banali.

Aceasta este ţinuta pe care o îndrăgeşte Regina Letizia atât de mult

O ţinută elegantă, care îi vine bine, dar care nu e cu nimic deosebită, mai ales că vorbim despre un simpozion atât de important, la care s-a prezentat alături de soţul ei, Regele Felipe.

A purtat această ţinută de cinci ori

Amintim că Letizia a purtat acest oufit pentru prima oară în ianuarie 2014, pe când a fost într-o vizită oficială în Germania. Ulterior, Regina Spaniei a apărut în acest oufit în iulie 2015 la o conferinţă cu preşedintele peruan. Câteva luni mai târziu, mai exact în decembrie 2015, Letizia a îmbrăcat din nou această ţinută, pe când a luat parte la un eveniment oficial în Madrid. Nici anul acesta nu a renunţat la acest oufit, purtându-l la un alt eveniment oficial, acum câteva săptămâni. Mda, s-o fi gândit că nici a cincea oară n-ar da rău să-l poarte...

foto: Hepta

Mai multe