Panică la Buckingham după ce o nouă carte a lui Meghan i-ar viza pe patru dintre regali
Paranoia continuă! Familia Regală se teme că Ducesa de Sussex va să scrie o autobiografie în care va dori să vorbească despre anumiți membri marcanți ai Firmei.
Acest meci penibil de ping-pong între „palate”, cu „se crede”, „se spune” și „se aude”, continuă cu zvonul publicării unei noi autobiografii în care Meghan Markle ar fi dispusă să dea cărțile pe față complet, vizând patru membrii marcanți ai Familiei Regale britanice. Asta fix în perioada în care alții scriu că Ducii de Sussex s-ar fi retras să-și lingă rănile și să caute modalități mai diplomatice de-a relaționa cu cei rămași la Londra.
Însă banii de care au atât de multă nevoie pentru traiul lor luxos și pentru securitate nu pot veni decât din continuarea proiectelor lor publice. Și, până acum, cele mai bănoase au fost fix cele în care și-au spălat rufele în public. Prin urmare, se crede că Meghan Markle ar pregăti, într-adevăr, propriul volum cu „partea sa de adevăr” despre experiența sa ca „prințesă”.
În timp ce un expert în PR a avertizat că 2024 nu este momentul potrivit pentru ca Meghan Markle să spună totul - ea a avertizat, de asemenea, că există anumite subiecte pe care va dori să le includă și membri ai Familiei Regale despre care va dori să vorbească. Alimentarea discuțiilor despre alte cărți ale celor doi este ideea că aceștia ar avea un contract de patru cărți cu editura Penguin Random House.
Meghan Markle a scris deja „The Bench”, care a apărut în iunie 2021 - o carte pentru copii care vorbește despre relația dintre tată și fiu. Meghan și-a găsit inspirația pentru carte din relația pe care Prințul Harry o are cu fiul lor, Archie Mountbatten-Windsor.
Apoi, Prințul Harry a dat lovitura cu volumul său de memorii, „Spare”. Și se spune că a treia carte ar fi o carte de wellness, la care se zvonește că cei doi lucrează împreună.
Ceea ce lasă loc pentru încă o ofertă scrisă, despre care se crede că ar fi tocmai acea autobiografie a lui Meghan. Vorbind pentru „The Mirror”, Lynn Carratt de la Press Box PR crede că există anumite subiecte despre care ducesa va fi nerăbdătoare să vorbească. „Sunt multe lucruri pe care Meghan va dori să le spună și să își expună punctul de vedere. Va dori să vorbească despre căsătoria ei cu Harry, despre relația ei cu Regele Charles și Camilla, Kate și William. Sunt sigură că fanii ar vrea ca ea să vorbească despre relația cu tatăl ei, Thomas, dar ea nu este atât de deschisă în legătură cu această latură a vieții ei."
Cu toate acestea, doamna Carratt a adăugat că 2024 nu ar fi momentul potrivit pentru lansarea unei eventuale cărți de către Meghan. „Sunt sigură că acesta este încă planul și va face parte din contractul lor cu Penguin, dar momentul este totul, iar 2024 nu ar fi momentul potrivit pentru lansarea ei". Și asta, crede ea, pentru că au nevoie de timp ca să-și refacă imaginea.
FOTO: Profimedia, Getty Images