Papa Francisc, mesaj pentru Regina Elisabeta a II-a. Ce i-a scris recent, într-o telegramă
Regina Elisabeta a II-a l-a cunoscut prima dată pe Papa Francisc în timpul unei vizite oficiale, în 2014, când Maiestatea Sa a mers la Vatican împreună cu răposatul său soț, Prințul Philip.
Aici, conform tradiției, au făcut schimb de daruri.
În urmă cu câteva zile, Regina a primit un mesaj de la Papa Franscisc. Ce i-a transmis Suveranul pontif.
Dat fiind că în drumul său spre Canada Papa a trecut cu avionul peste Marea Britanie, acest gând l-a îndemnat să-i scrie Maiestății Sale. Monarhul în vârstă de 96 de ani s-a retras pe perioada verii în vacanță la Balmoral.
Papa Francisc i-a scris: ”Cum zburam eu deasupra Regatului Unit, în drumul meu spre Canada, am vrut să transmit salutări și cele mai calde urări de bine și sănătate Maiestății Sale, întregii familii regale britanice și tuturor oamenilor de pe acest tărâm binecuvântat. Mă rog ca bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze cu darurile sale mărețe, putere, bucurie și pace”, a conchis Suveranul pontif.
Nu doar Regina Angliei a fost în gândurile Papei, și Regina Margrethe II a Danemarcei a primit gânduri bune.
Papa Francisc a felicitat-o pe Regina Elisabeta a II-a și cu ocazia Jubileului de Platină, semn că între ei este o strânsă relație de respect și prietenie.
Papa Francisc a început din 25 iulie o vizită de şase zile în Canada, unde va cere iertare pentru rolul jucat de catolici în abuzarea copiilor de indigeni.
„Este o călătorie de pocăinţă", a spus Suveranul Pontif în ajunul plecării. Între anii 1890 și 2000, în jur de 150.000 de copii indigeni au fost înscrişi cu forţa în peste 130 de internate. Ei au fost rupţi de familia, limba şi cultura lor, şi au fost deseori victime ale violenţelor.
6.000 de copii şi-au pierdut viaţa în aceste internate. Cu timpul, canadienii au reevaluat faptele, calificate drept "genocid cultural", de către o comisie de anchetă naţională. În 2021, au fost descoperite peste 1.300 de morminte anonime, în apropierea acestor internate, ceea ce a provocat un şoc, la nivelul opiniei publice.
Foto: Profimedia