Paradă de pălării fistichii la Royal Ascot. Ce au purtat Membrii Familiei Regale Britanice?

21 iunie 2017   Royals

Ieri s-a dat startul cursei anuale de cai, Royal Ascot 2017, unul dintre cele mai aşteptate şi mai "colorate" evenimente din Marea Britanie. Şi nu spunem colorate doar pentru că invitaţii poartă outfituri cromatice, ci datorită paradei de pălării fistichii pe care, în special femeile, fie ele de viţă nobilă sau nu, le afişează. Bineînţeles că Membrii Casei Regale Britanice au fost din nou în centrul atenţiei la acest eveniment, însă ceilalţi invitaţi au încercat să ţină pasul în moda pălăriilor impredionante.

Parada pălăriilor care mai de care mai extravagante.

Dacă bărbaţii au optat, aproape în unanimitate, pentru celebra pălărie tip joben, asortată la elegantul frac, femeile au dat frâu liber imaginaţiei. Au avut de ales dintre o mulţimne de modele, de culori, texturi şi dimensiuni diferite, accesorizate extravagant sau mai discrete, menită să atragă atenţia. Astfel, Kate, Camilla, Regina Elisabeta a II-a sau Sophie, Contesa de Wessex, au avut printre cele mai interesante apariţii.

Camila a optat pentru o pălărie cu pene.

Camilla, soţia Prinţului Charles, a ale o pălărie supradimensionată, accesorizată cu pene, la care a adăugat un colier imens din perle şi cercei cu acelaşi model, pentru a completa ţinuta all white. În acelaşi timp, Chales a mers pe clasic, purtând un joben negru la acest eveniment.

Zara Philllips şi Sophie au fost cele mai colorate.

Zara Philllips, nepoata Reginei Elisabeta a II-a, a optat pentru o ţinută albastru royal, la care a asortat  o pălărie fantezie bleu cu o imensă fundă albastru închis. Nu i-au lipsit nici ochelarii de soare care au protejat-o de lumina puternică.

Sophie, Contesa de Wessex a purtat şi ea o pălărie impresionantă.

Contesa de Wessex a purtat o rochie verde smarald, însă pălăria a fost un model futurist. Inspirată de pălăriile japoneze, piesa aleasă de Sophie, o pălărie nud cu bor împletit şi o fundă din piele neagră, a fost de-a dreptul remarcabilă. Kate a ales o pălărie sofisticată albă, cu trandafiri şi accesori ivory, în timp ce William şi Prinţul Edward, unul dintre fii Reginei Elisabeta, au optat pentru joben negru.

Regina şi Prinţul Philip au purtat şi ei pălării.

Majestatea Sa a purtat verde praz la acest eveniment şi, după cum o ştim, şi-a asortat pălăria la culoarea costumului. Aşa că şi-a pus pe cap celebra pălărie cu bor rotund, în culoarea vedetă a acestui an, accesorizată cu o floare imensă, în timp ce soţul său a purtat un joben gri cu  panglică neagră.

Vezi în Galeria Foto cine ce pălării a mai purtat!

Foto: Getty Images

Mai multe