Părinții lui Kate Middleton, ridicați la rangul de conți? "O merită pentru sprijinul adus monarhiei!"

12 aprilie 2024   Royals

Devine din ce în ce mai clar că părinții lui Kate Middleton sunt la fel de importanți pentru viitorul monarhiei precum rudele lor cu sânge albastru. Motiv pentru care unii jurnaliști cu state vechi în presa britanică cer recunoașterea acestora și prin acordarea unor titluri regale.

Se spune că William și Kate sunt deosebit de recunoscători să îi aibă alături de ei pe Carole și pe Michael, la Anmer Hall, refugiul lor de pe domeniul Sandringham, în această perioadă în care prințesa în vârstă de 42 de ani este supusă unui tratament pentru o formă de cancer nedezvăluită.

Nu numai că părinții lui Kate îi ajută pe Prinții de Wales să aibă grijă de cei trei copii, George, în vârstă de zece ani, Charlotte, în vârstă de opt ani și Louis, în vârstă de cinci ani, dar, fără îndoială, sunt și un sprijin moral de neprețuit pentru fiica lor. În plus, Prințul de Wales pare întotdeauna fericit atunci când Carole petrece timp cu familia lui, lucru care s-a întâmplat și în timpul vacanțelor școlare de Paște.

Iar faptul că acesta a fost văzut, sâmbătă, într-un pub din Norfolk, împreună cu soacra sa, spune multe despre relația armonioasă dintre familia de Wales și Middletoni.

"Pe măsură ce Catherine își ia timp pentru a depăși problemele de sănătate, amploarea rolului pe care îl joacă părinții ei nu a fost niciodată atât de clară. Și de aceea cred că este timpul ca Michael și Carole – ea o fostă stewardesă și el un fost dispecer de zbor – să primească titlurile care să reflecte importanța lor. După cum mi-a spus chiar prietenul lor, magnatul Sir John Madejski, cu un deceniu în urmă: Ar trebui să fie Contele și Contesa de Bucklebury sau ceva de genul (Bucklebury este localitatea în care au aceștia reședința). Chiar merită. Sunt oameni grozavi și modele foarte bune pentru cei din jur”, scrie în editorialul său din Daily Mail jurnalistul Richard Eden.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe