Peter Phillips și Harriet Sperling sunt atât de îndrăgostiți! Au fost făcute publice fotografiile oficiale de nuntă

Actualizat:

Nepotul Reginei Elisabeta devine primul membru al familiei regale din generația sa care se recăsătorește cu nuntă tradițională.

Primul portret oficial de nuntă al proaspăt căsătoriților Peter Phillips și Harriet Sperling

După o nuntă ca-n povești, sunt pregătiți să trăiască în doi o viață superbă, „fericiți până la adânci bătrâneți”.

Peter Phillips și Harriet Sperling au încântat o lume întreagă cu nunta lor tradițională. Și cum fac parte dintr-o casă regală, nu puteau întârzia ”portretele oficiale”.

După nunta lor de sâmbătă, 6 iunie, cuplul a publicat două portrete oficiale din ziua cea mare, luni, 8 iunie.

În prima, cuplul se află la Biserica Tuturor Sfinților din Kemble, un sat din districtul Cotswold din Gloucestershire, Anglia, unde a avut loc ceremonia. Al doilea portret a fost realizat în grădina din Gatcombe Park, casa mamei lui Peter Phillips, Prințesa Anne, cea care a găzduit recepția cuplului.

Membrii familiei regale, de la verii lui Peter, Prințul William și Kate Middleton, până la Regele Charles și Regina Camilla, au fost prezenți. Anterior, s-a relatat că Prințul Harry, fostul Prinț Andrew și Sarah Ferguson nu s-au numărat printre invitați.

Este a doua căsătorie atât pentru mire, cât și pentru mireasă. Peter, în vârstă de 48 de ani, a fost căsătorit cu Autumn Kelly din 2008 până în 2021 și au împreună două fiice: Savannah, în vârstă de 15 ani, și Isla, în vârstă de 14 ani. Harriet a fost căsătorită anterior cu instructorul de fitness Antonio St. John Sperling, cu care are o fiică Georgina, în vârstă de 13 ani.

Georgina și-a făcut debutul în familia regală participând alături de ei la slujba de Paște din aprilie. De asemenea, s-a evidențiat la nuntă, căci a fost o domnișoară de onoare superbă.

Fiica miresei a fost primită cu brațele deschise în familia Regelui Charles, la fel ca mama ei. 

La sosirea miresei, fiica lui Harriet, Georgina, s-a alăturat alaiului acesteia alături de fiicele lui Peter din prima lui căsătorie, Savannah și Isla Phillips, cele trei formând un grup perfect asortat de domnișoare de onoare.

Cele trei adolescente au purtat rochii de domnișoare de onoare albe, coronițe de flori pe cap și buchete de flori asemănătoare cu cel al miresei. Mireasa și domnișoarele de onoare au purtat toate rochii de la brandul britanic Emilia Wickstead.

După această nuntă, Peter a devenit primul dintre cei opt nepoți ai Reginei Elisabeta care s-a recăsătorit. (Alți cinci sunt căsătoriți în prezent, în timp ce cei mai tineri doi - Lady Louise și James, conte de Wessex - nu s-au căsătorit încă.)

Foto: Mark Nicholson & Profimedia

Mai multe pentru tine...