Povestea de iubire a Regelui Mihai cu Ana de Bourbon: “Dumnezeu mi-a dat omul vieţii mele”

Azi, Majestăţile lor s-au reîntâlnit în veşnicie, pentru a-şi continua povestea de iubire… “Dumnezeu mi-a dat omul vieţii mele”, spunea Regina Ana, sintetizând astfel în câteva cuvinte o poveste de iubire de o viaţă, o dragoste predestinată

Povestea începe departe de România. Munca de voluntar pe front o purtase pe Ana, fiica principelui René de Bourbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei, în Algeria şi Italia, aducându-i “Crucea de război” franceză – dar a purtat-o şi tocmai la Sigmaringen, împreună cu tatăl ei, care era voluntar însoţitor al membrilor Statului-Major al Armatei Întâi franceze. Castelul de la Sigmaringen devenise chiar sediul Statului Major, altfel cetatea de scaun a Prinţilor Hohenzollern-Sigmaringen, familia viitorului ei soţ. “«Unde sunt ei acum?»", l-a întrebat ana pe tatăl ei. "«În beci!»", i-a răspuns acesta. "Iar eu, făcând parte din armata franceză, trebuie să mărturisesc că am fost destul de mândră că se găseau în beci”, scria Ana cu umor în memoriile sale. Nu ştia pe atunci că familia de Hohenzollern fusese persecutată de Hitler, mai ales când regele Mihai l-a arestat pe Ion Antonescu.

Marea întâlnire cu regele, despre care ştia foarte puţine, avea să se petreacă în 1947, în apartamentul mamei ei de la hotelul londonez Claridge's, unde se aflau mulţi invitaţi de vază. Ana ştia câteva lucruri esenţiale: că era înalt şi frumos şi tocmai de-asta la un moment dat îi trecuse prin cap să-l vadă singură, ascunsă în mulţime, pe peronul gării londoneze. La rândul său, Regele Mihai s-a îndrăgostit de Principesa Ana cu mult înainte de a o cunoaşte personal. În timpul războiului, în România cinematografele prezentau, înainte de film, scurte reportaje de ştiri, cea mai mare parte de pe front. Regele Mihai, în sala de cinema a Palatului Regal, a văzut într-un reportaj de război din Maroc (1943), câteva secunde cu chipul Principesei Ana de Bourbon Parma, care lucra ca infirmieră pe front. A cerut operatorului să decupeze fotogramele filmului şi să le transforme în mici fotografii, pe care le-a păstrat apoi, în mare discreţie. Un amănunt de un romantism fermecător, despre care Regina a aflat mult mai târziu, când fiicele lor erau deja ajunse la maturitate. La prima lor întâlnire de la Londra, lucrurile au decurs atât de firesc, încât pare că s-ar fi întâmplat la fel, chiar dacă n-ar fi existat aranjamentul mamelor lor, despre care nici n-au ştiut. S-au plăcut din prima clipă, iar cererea în căsătorie s-a petrecut la doar o săptămână după ce s-au cunoscut. La acel moment, se produsese, deja, dureroasa ruptură a Regelui de România. După cerea în căsătorie, Ana a plecat în Danemarca, iar Mihai I a revenit în ţara noastră, zdruncinată de război şi conflictele politice. S-a opus depălirii liniei Nistrului şi înaintării Armatei Române în interiorul URSS, alături de armatele Germaniei naziste. Iar în ciuda refuzului mareşalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotărât trecerea României în tabăra aliaţilor săi tradiţionali. Acest act de curaj a scurtat războiul cu şase luni şi a cruţat vieţile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa s-a opus din toate puterile instaurării autorităţilor comuniste (greva regală fiind apogeul acestor încercări). În cele din urmă, a fost obligat să abdice, la 30 decembrie 1947, sub ameninţarea uciderii, în caz de refuz, a 1.000 de tineri deţinuţi de comunişti. În vremea aceasta, Ana, care nu ştia nimic, se impacienta că Regele nu-i răspunsese la o scrisoare de dor…

După plecarea din ţară, reîntâlnirea Regelui cu Ana a fost ca un balsam peste această rană care avea să rămână, însă, mereu deschisă.  Căsătoria lor a avut loc la 10 iunie 1948, la Atena. Papa Pius al XII-lea nu si-a dat consimtamantul pentru casatorie, pentru ca regele Mihai a refuzat sa-si boteze copiii în religia catolică, a Anei. Pentru că lucrurile au rămas aşa, familia principesei nu a participat la nuntă, iar toate cele cinci vlăstare ale cuplului regal au fost botezate ortodox. După ceremonie, tinerii au plecat în voiaj de nuntă la Tatoi, o localitate grecească dragă întregii familii. Revenirea din voiajul de nuntă din Grecia a însemnat şi începutul exilului în doi. Un exil cât o viaţă de om: o jumătate de veac. Potrivit biografiei prezentate de principele Radu de Hohenzolern- Veringen, până la sfârşitul anului 1948, cuplul regal a locuit la Vila Sparta, lângă Florenţa, în Italia, locuinţa reginei-mame Elena, iar din 1949 la Lausanne, în Elveţia, unde li s-a născut şi prima dintre fiice, principesa Margareta. Tot la Lausanne s-au născut şi principesele Elena, în 1951, şi Irina, în 1953 - apoi Sofia, în 1957, la Tatoi, în Grecia, şi Maria, în Danemarca.

Timp de sase ani, familia regelui Mihai s-a stabilit în Anglia, la Bramshill House,în Hampshire şi în sătucul Ayot St. Lawrence, în Hertfordshire. “Nu am reuşit de la bun început să ne stabilim definitiv undeva, fiindcă ne căutam pe noi, cătuam un loc, o identitate; căutam armonia cu un spaţiu care nu se lăsa descoperit. Desigur, cel care ar fi fost normal să fie spaţiul nostru era închis. Oamenii în mijlocul cărora ar fi trebuit să trăim erau departe, într-o lume separată de a noastră printr-o barieră pe care Regina Elisabeta a Belgiei a numit-o (se pare!) pentru prima oară, “Cortina de Fier”. În vremea aceasta, românii de după Cortina de Fier erau otrăviţi cu falsa imagine a unui rege laş, fugit din ţară cu clasicul deja tren plin cu averi… O otravă ale cărei efecte aveau să rămână în venele naţiunii, din păcate, multă vreme şi după Revoluţie. Realitatea arăta cam aşa: doi suverani creşteau găini şi cultivau o grădină de zarzavaturi şi legume ca să aibă o sursă de venituri. Amândoi lucrau pământul, iar regele livra legume, ouă şi pui de găină cu o camionetă…

Din 1956 însă, regele, regina şi principesele au revenit în Elveţia, unde Mihai I semnase un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Ulterior, a încercat pentru câţiva ani o afacere pe cont propriu, pe care apoi a vândut-o, dar a lucrat şi ca broker autorizat la Bursa din New York – asta vreme de 9 ani, un job pentru care era nevoit adesea să plece de acasă săptămâni la rând. Nu în ultimul rând, în Elveţia Regele şi-a putut dezvolta pasiunea pentru mecanică, amenajându-şi un atelier unde demonta jeepuri vechi, ruginite, abandonate, reconstruindu-le uimitor cu piese de schimb. Astfel, a făcut cu mâna lui nu mai puţin de 9 jeepuri, ultimul realizându-l la aproape 80 de ani! Pe două dintre aceste bijuterii i le-a dăruit Anei. Acolo, la Vila Serena din Elveţia Ana îi stătea alături Regelui şi când a izbucnit Revoluţia.

O dulce-amară şi târzie întâlnire cu România

Până la momentul potrivit de a reveni în ţară, Vila Serena din Elveţia a devenit sediul secretariatului regelui şi al fundaţiei “Principesa Margareta a României” Şi momentul potrivit a fost cu adevărat înălţător. S-a petrecut de Paştele anului 1992. Mama şi tata mi-au spus că trăim un moment istoric şi împreună am plecat spre Biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, unde urma să apară Regele. Îmi amintesc şi acum marea de oameni cu flori în mână. Aveam 13 ani şi cred că am reuşit să înţeleg cum trebuie emoţiile care au plutit în jur cel mai intens mai apoi, când Majestatea Sa a apărut la fereastra Hotelului Continental de pe Calea Victoriei, acolo unde fusese cazat. “La Bucureşti, de la aeroport am trecut pe sub Arcul de Triumf, către centrul oraşului; nu am văzut nimic pe acest traseu, din… fericire! Numai oameni şi flori, eram ca într-un submarin.”, a povestit Regina Ana. “Am mers aşa mai mulţi kilometri, legănaţi de valul binefăcător de trupri şi suflete care ne acompaniau ca ântrun dans al bucuriei. La biserica Sfântu Gheorghe m-au frapat cel mai mult oamenii suiţi în copaci; nu ştiu de ce, este o imagine ce mi-a rămas întipărită în minte. Am sperat tot timpul că nu au să cadă de acolo…” Aşa a făcut cunoştinţă Ana cu ţara pe care şi-o asumase ca patrie. Avea aproape 70 de ani… Atât de târziu! Şi totuşi o vârstă la care a găsit resursele pentru a începe să-şi cunoască cu adevărat ţara. Astfel, Majestatea Sa a vizitat (fără Rege) aproape toate marile oraşe ale României, fabrici, instituţii culturale şi de binefacere, a participat la zeci de evenimente dedicate fundaţiei fiicei sale, Principesa Moştenitoare, iar uneori a efectuat turnee în străinătate pentru colectare de fonduri, cum au fost vizitele din SUA şi Franţa. Mutarea cuplului Regal în ţară a avut loc în anul 2001, pe 18 mai, la Palatul Elisabeta şi 1 iunie, la Castelul Săvârşin. Şapte ani mai târziu, în 2008, au fost repuşi oficial şi în posesia Castelului Peleş. “Dumnezeu mi-a dat omul vieţii mele, aici nu încape niciun dubiu. Viaţa a fost generoasă cu mine, mi-a dăruit enorm de mult”, scria Regina Ana în memoriile sale.