Povestea tragică de dragoste a unui alt Prinţ William

7 august 2020   Royals

De multe ori, viaţa bate filmul, iar poveştile de dragoste cu prinţi moderni sunt mult mai siropoase decât o ficţiune romantică.

Toată lumea îl cunoaşte pe William al zilelor noastre, fiul cel mare al Prinţesei Diana şi viitor rege al Angliei. Puţini ştiu, însă, povestea tragică a rudei sale regale cu acelaşi nume, William de Gloucester, vărul primar al Reginei Elisabeta şi un prinţ extrem de admirat de Charles, care şi-a botezat întâiul născut în memoria acestuia. Carismatic, atletic, aventuros şi cuceritor, acesta avea toate atu-urile pentru a deveni un star al familiei regale britanice, lucru care s-a şi întâmplat pentru o scurtă perioadă de timp, căci destinul i-a stins pasiunea prea devreme, la doar 30 de ani. Născut în anul 1941, fiul cel mare al Ducelui de Gloucester şi nepot al Regelui George al V-lea, William a fost unul dintre cei mai chipeşi prinţi din generaţia sa, supranumit James Bond al monarhiei.

În 1947, atunci când verişoara sa, Elisabeta, se căsătorea cu Prinţul Philip, acest William era al patrulea în linia de succesiune la tronul Angliei. Cu toate acestea, atrăgătorul tânăr visa la o viaţă normală, dar plină de senzaţional, departe de ochii scrupuloşi ai familiei în care se născuse. Un prim pas în sensul acesta l-a făcut atunci când a refuzat cariera militară, un traseu tradiţional pentru bărbaţii regali, şi a ales să lucreze în diplomaţie. În 1968, la 27 de ani, William a acceptat un post în cadrul ambasadei britanice la Tokyo, în Japonia. În plus, pasionat fiind de pilotaj, acest lucru îi oferea ocazia să zboare frecvent de la Londra în capitala imperiului şi înapoi. Totul începe să se complice pentru tânărul aventuros atunci când întâlneşte, în Japonia, o superbă fată din... Ungaria. Este vorba despre Zsuzsi Starkloff, un fost model, pilot şi o femeie divorţată de două ori şi mamă a unei adolescente, cu şapte ani mai în vârstă decât prinţul, başca de o religie diferită: iudaică. Pe modelul Wallis Simpson şi Meghan Markle, chiar mai complicat.

Şi, într-un fel, tot ca în cazul celor două, întâlnirea cu prinţul a fost mai degrabă plănuită, decât mâna destinului. "Un amic a organizat un bal mascat şi eu i-am zis că ar fi amuzant să îl invităm şi pe Prinţul William. I-am trimis o invitaţie în care am scris următoarele: «Dragă Prince Charming, am auzit că o petrecere nu este la fel de distractivă fără tine. În plus, îmi lipseşte un pantof. Semnat Cenunăşeasa»", îşi aminteşte Starkloff într-un documentar TV difuzat în 2015. Zis şi făcut. Unguroiaca s-a îmbrăcat într-o ţinută de prinţesă indiancă, iar William a purtat o pelerină şi o mască. "Arăta foarte chipeş şi înalt, ca James Bond. Mi-a întrebat: «Pot să o împrumut pe Cenuşăreasa pentru un dans?». Am dansat şi în acel moment a început şi relaţia noastră." Zsuzsi era încântătoare: frumoasă, cu ochi mari şi căprui, păr bogat şi o ţinută elegantă.

În plus, unguroaica care devenise imaginea Revlon în Japonia vorbea această limbă fără cusur, lucru care arăta că femeia era şi deosebit de inteligentă. Iubirea lor a înflorit ca cireşii japonezi în zilele călduroase de primăvară, prinţul şi fosta manechină închiriind o casă cochetă cu vedere la ocean, acolo unde şi-au trăit pasiunea nederanjaţi de ceilalţi. Ceilalţi fiind în primul rând spionii casei regale, acolo unde a transpirat, totuşi, informaţia că vărul reginei se iubeşte cu o femeie divorţată. Cum cei aflaţi pe linia de succesiune la tron aveau nevoie de permisiunea reginei pentru a se căsători, William ştia foarte bine că o astfel de propunere s-ar fi lovit de un refuz categoric.

Cu toate acestea, nu vom şti niciodată dacă cuceritorul prinţ chiar avea intenţii serioase cu frumoasa unguroiacă. În prezent, ştim doar versiunea ei, Zsuzsi dezvăluind că acesta i-a dăruit un inel cu aceeaşi semnificaţie ca a unuia de logodnă. Comentatorii regali susţin că Prinţul William era sfătuit din toate părţile să termine această relaţie, iar Prinţul Philip, soţul reginei, era cel mai apring contestatar al poveştii de dragoste. Timp de doi ani, cei doi şi-au trăit aventura amoroasă fără mari planuri de viitor, cu atât mai mult cu cât prinţul era prins între datoria regală şi pasiunea pentru iubita lui unguroaică. Din păcate, William n-a mai avut timp să ia vreo decizie în ceea ce priveşte această relaţie controversată.

Pe 28 august 1972, acesta a decedat într-un accident de avion pe care îl pilota chiar el, la câteva minute după decolare, în oraşul englez Wolverhampton. Prinţul avea doar 30 de ani şi purta pe deget o replică a inelului pe care i-l dăruise lui Zsuzsi. Iubita lui William a fost davastată şi n-a putut să treacă niciodată peste pierderea bărbatului pe care l-a considerat iubirea vieţii ei. "Nu există zi în care să nu mă gândesc la William. Nicio zi", spunea Zsuzsi în urmă cu cinci ani. Pe 1 mai anul acesta, Zsuzsana Maria Starkloff a trecut în nefiinţă la vârsta de 83 de ani, în localitatea Steamboat din statul American Colorado.

Şi a luat cu ea amintiri frumoase despre unul dintre cei mai chipeşi prinţi din Regatul Britanic.

Foto: Profimedia

Mai multe